Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”
Simona Gherghe este astăzi o mămică extrem de mândră și fericită a doi copii, Ana și Vlad, iar alături de soțul ei, aceasta încearcă să îi crească pe micuți cât mai frumos și armonios posibil. Dacă acum, echilibrul este cel care le guvernează relația și familia, la apariția pe lume a micuților, vedeta povestește că lucrurile au stat total diferit. Cei doi și-au dorit extrem de mult să devină părinți, însă niciunul dintre ei, dar mai ales vedeta de la Antena 1, nu se așteptau la provocările și schimbările pe care le vor resimți în viață, odată cu nașterea primului copil.
„A fost foarte greu la început. Proiecția pe care ți-o faci în cele nouă luni de sarcină este cu totul alta față de realitate. Primul an este bulversant pentru toate mamele și începi să reglezi totul abia după un an, pentru că până la un an e haosul de pe lume.
Eu din primele trei luni ale copiilor mei nu îmi amintesc mare lucru, în mintea mea e o imagine ca un tunel. Abia după trei luni începe să se ridice lumina și să am amintiri, pentru că a fost extrem, extrem de greu în primele luni.”, a declarat Simona Gherghe, în cadrul podcastului Te ascult, cu Ilinca Vandici.
Faptul că a rămas însărcinată pentru a doua oară a fost o adevărată minune, spune Simona Gherghe, care mărturisește faptul că s-a visat întotdeauna în acest rol, pe care l-a obținut destul de greu. Cu toate acestea, sentimentele care o încercau pe vedetă la vremea aceea erau destul de diferite, întrucât, pe de o parte era extrem de bucuroasă pentru că va fi mamă a doi copii, iar pe de altă parte, Vlad venise la scurt timp de la nașterea Anei.
„A fost extrem de greu în primii ani, pentru că la noi au și venit copiii unul după altul, sunt exact doi ani între ei. Nici nu ne-am dezmeticit după nașterea Anei și după primul an că am rămas însărcinată, ceea ce evident a fost o minune, n-aș fi sperat vreodată să mai fac un copil, la cât de greu am rămas însărcinată cu Ana și la ce luptă am dus pentru a-mi îndeplini acest vis, pentru că eu mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și m-am văzut dintotdeauna mamă de fată. Eram fără cuvinte și mă gândeam ce binecuvântare a fost în primul rând pentru noi ca familie să putem să mai avem un copil, dar și pentru ei doi, pentru că ei, dincolo de toate, sunt cei mai buni parteneri”, a continuat aceasta.
După cun se întâmplă în fiecare relație, nașterea celor doi copii a venit cu schimbări destul de mari asupra vieții de cuplu, povestește Simona Gherghe, care spune că familia sa a cunoscut cu adevărat echilibrul în ultimul an de zile.
„Dar ca să mă întorc la povestea ta, cred că ne-am regăsit în momentul în care ne-am căutat noi pe noi, în momentul în care am început să fim mult mai atenți la sufletul nostru și să ne aplecăm un pic pe partea asta emoțională, la dezvoltarea noastră, în momentul în care ne-am dat seama că ei, copiii, vin pe lume ca să ne dea niște lecții, să învățăm ceva și să ne pună o oglindă în față. Când te uiți la oglinda aia s-ar putea să vrei să schimbi niște lucruri și din momentul în care am înțeles că trebuie să schimbăm niște lucruri, viața noatră a devenit mult mai bună. Și viața de cuplu, dar și viața noastră în raport cu copiii. În ultimul an mi se pare că ne-am conectat cel mai bine de când suntem noi ca pereche, tocmai pentru că am înțeles că trebuie să ne căutăm.”, a mai spus prezentatoarea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...