Renate Weber, Avocatul Poporului, a fost revocată din funcție
Data publicării:
Deputaţii şi senatorii au votat, miercuri, proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului.

S-au înregistrat 247 de voturi "pentru", 32 'împotrivă', iar un parlamentar nu a votat.

În timpul dezbaterilor, deputatul PNL Ioan Cupşa a susţinut că Avocatul Poporului, Renate Weber, a încălcat grav legea şi Constituţia, menţionând că aceasta nu şi-a îndeplinit mai multe obligaţii legale.

"Vă cer să nu uităm că Avocatul este al poporului, nu al celor care îl numesc. Actualul Avocat al Poporului a încălcat prevederile Legii 35 din 1997, nu şi-a îndeplinit mai multe din obligaţiile legale care erau reglementare prin această lege. A încălcat, astfel, prevederile constituţionale, mai precis articolul 59, alineatul 1 din Constituţie", a declarat deputatul Ioan Cupşa, menţionând că Avocatul Poporului ar trebui să-şi desfăşoare activitatea în limitele legii.

El le-a cerut parlamentarilor să voteze pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, menţionând că a încălcat cu bună ştiinţă Convenţia împotriva torturii.

Deputatul USR Andrei Lupu a acuzat-o pe Renate Weber că "nu a ştiut decât să-i servească pe cei care au numit-o", deşi a demonstrat de-a lungul carierei sale că este un om competent, notează Agerpres.

"M-aş fi bucurat să o vedem pe doamna Weber astăzi dispusă să ne asculte, dar sunt sigur că de undeva ne priveşte foarte îngrijorată de funcţia ei. (...) Stimată doamnă Weber, încep prin a vă spune că sunt absolut convins că sunteţi un om competent şi care aţi demonstrat de-a lungul carierei şi a atribuţiilor pe care le-aţi avut că ştiţi să vă exercitaţi funcţia. În schimb, în ultima perioadă, aţi demonstrat o altă problemă majoră, şi anume că funcţia aţi ştiut să v-o exercitaţi în mod egoist, în interes propriu, în interesul celor care v-au numit în funcţia pe care aţi ocupat-o vremelnic. Dincolo de faptul că aţi avut diferite iniţiative, probabil că ceea ce este cel mai important este că n-aţi ştiut decât să îi serviţi pe cei care v-au numit", a afirmat deputatul USR.

Pe de altă parte, senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat că Avocatul Poporului nu are nicio vină în cazul Caracal, caz invocat de parlamentarii Puterii, iar revocarea Renatei Weber este o decizie care vine contra interesului poporului.

"Revocarea Avocatului Poporului este o decizie care vine contra interesului poporului. Am văzut raportul Comisiilor juridice, uitaţi-vă puţin pe sesizare, sunt cel puţin trei lucruri care sunt de-a dreptul halucinante. În primul rând, este invocat incidentul de la Caracal (...). Nu Avocatul Poporului are o vină acolo şi această vină, dacă există undeva, ar trebui căutată pornind de la textul Constituţiei. Cred că autorii sesizării şi autori raportului Comisiilor juridice, pe care nu îi acuz de ignoranţă, dar vă rog să nu fiţi părtaşi la ilegalitate, confundă textele din Constituţie. Articolul 58 - Avocatul Poporului, mandat de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Suntem la capitolul drepturile şi libertăţile fundamentale. Această instituţie nu face parte din structura de stat, este chemată să apere drepturile şi libertăţile fundamentale", a spus Cazanciuc în plenul reunit al Parlamentului.

Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a declarat că revocarea Avocatul Poporului reprezintă o "execuţie cu public" şi o operaţiune "de subjugare" a acestei instituţii de către factorul politic.

"Asistăm astăzi la execuţia cu public a Avocatului Poporului şi la o operaţiune concertată de subjugare a acestei instituţii de către factorul politic. Nu cred că poate să ne bănuiască cineva pe noi, AUR, de simpatii faţă de doamna Renate Weber, care altminteri s-a dovedit o campioană a corectitudinii politice ca flagel social şi politic, de-a lungul întregii cariere a domniei sale. Însă păcatul grav pe care l-a săvârşit doamna Weber este că nu v-a cântat în strună, că a îndrăznit să se opună măsurilor stupide, greşite, aberante pe care le-aţi luat pe timpul pandemiei şi să apere poporul român. Din acest motiv, dumneavoastră vreţi astăzi să îi luaţi capul. Nu sunteţi însă în stare nici măcar să mimaţi democraţia", a afirmat Târziu în plenul reunit.

Senatorul Diana Şoşoacă a afirmat că Avocatul Poporului a fost singura instituţie din România care "a ţinut partea poporului român".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Social
Tagurile articolului: avocatul poporului  caracal  functie  parlament  renate weber  senat 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel