RETROSPECTIVĂ 2022: Poveştile anului în showbiz: O palmă la Oscaruri, un pilot rebel şi avataruri ale trupei ABBA
Data publicării:
De la o palmă şocantă la gala de decernare a premiilor Oscar şi până la reunirea virtuală pe scenă a membrilor grupului suedez ABBA, anul 2022 a fost marcat de o gamă diversă de ştiri din industria divertismentului, care au ajuns să domine primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă.

Prezentăm mai jos unele dintre cele mai importante evenimente petrecute în showbiz în anul 2022:

 

Palma de la Oscar



Will Smith l-a pălmuit pe prezentatorul principal al galei de decernare a premiilor Oscar din acest an, Chris Rock, din cauza unei glume despre coafura soţiei sale, iar acel moment şocant a umbrit cea mai importantă ceremonie de înmânare a unor premii de la Hollywood. Will Smith a câştigat după câteva minute premiul Oscar pentru cel mai bun actor.

Cântăreaţa Adele şi-a amânat concertele în rezidenţă la Las Vegas cu doar o zi înainte de debutul spectacolelor, anunţând că jumătate din echipa ei de producţie avea COVID-19 şi că pandemia a provocat întârzieri ale lanţurilor de aprovizionare. În cele din urmă, vedeta britanică a început acea serie de concerte după o pauză de 10 luni.

 

Procesul dintre Johnny Depp şi Ambert Heard 



Johnny Depp şi Ambert Heard s-au înfruntat într-un tribunal din Virginia după ce actorul a dat-o în judecată pe fosta lui soţie, argumentând că aceasta l-a defăimat atunci când s-a descris ca "o persoană publică reprezentativă pentru abuzul domestic" într-un editorial publicat într-un cotidian american. Amber Heard l-a dat şi ea în judecată, spunând că Johnny Depp a defăimat-o atunci când avocatul său a spus că acuzaţiile ei erau "o farsă". Johnny Depp a câştigat despăgubiri de peste 10 milioane de dolari. Juriul a decis în favoarea lui Amber Heard doar la unul dintre capetele de acuzare.

 

Harvey Weinstein, condamnat la 23 de ani de închisoare


Cazurile #MeToo au continuat să se facă auzite, atunci când producătorul hollywoodian căzut în dizgraţie Harvey Weinstein, care execută în prezent o condamnare de 23 de ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale într-un penitenciar din New York, a început să fie judecat şi la Los Angeles pentru 11 capete de acuzare care vizează violuri şi agresiuni sexuale. Patru dintre ele au fost de atunci respinse. El a pledat nevinovat.

Actorul Kevin Spacey a avut câştig de cauză într-un proces civil în Manhattan în cadrul căruia era acuzat de abuz sexual. Starul american s-a prezentat şi în faţa unui tribunal din Regatul Unit, unde a pledat nevinovat la acuzaţii de infracţiuni sexuale ce datează din urmă cu aproape 20 de ani.

 

Scandalurile lui Kanye West



Rapperul Kanye West, cunoscut de ceva vreme şi sub numele de Ye, a stârnit noi controverse prin izbucnirile sale de pe reţelele de socializare, inclusiv prin publicarea unor remarci antisemite, care au cauzat ruperea legăturilor sale cu mai multe companii - o decizie în urma căreia artistul nu se mai regăseşte pe lista Forbes dedicată miliardarilor lumii.

Alec Baldwin şi producătorii filmului western "Rust" au ajuns la o înţelegere în procesul pentru ucidere din culpă deschis de familia directoarei de imagine Halyna Hutchins, pe care actorul a împuşcat-o mortal în timpul filmărilor, în 2021. Un procuror din statul New Mexico urmează să decidă dacă va formula acuzaţii penale.

Artiști cu reveniri spectaculoase


Beyonce, Rihanna şi Britney Spears au revenit în industria muzicală graţie unor noi lansări. Kate Bush a ocupat primele locuri în topuri cu piesa "Running Up That Hill", după ce acest single din 1985 s-a bucurat de o popularitate reînnoită datorită includerii sale pe coloana sonoră a serialului "Stranger Things", difuzat de Netflix. Supergrupul suedez ABBA a revenit pe scenă sub forma unor avataruri ale membrilor săi, denumite "ABBA-taruri".

Tom Cruise a asistat la mult aşteptata premieră mondială a filmului "Top Gun: Maverick", în care a reluat rolul pilotului rebel de avioane militare, un personaj pe care l-a jucat şi în filmul original din 1986. "Maverick" a rămas până la această dată filmul cu cele mai mari încasări din 2022, obţinând 1,48 miliarde de dolari la nivel mondial.



Totodată, 2022 este anul în care omenirea le-a spus adio unor artişti de seamă, despărţindu-se de actorii Sidney Poitier, Ray Liotta, Angela Lansbury, Olivias Newton-John şi Robbie Coltrane, precum şi de muzicienii Jerry Lee Lewis, Meat Loaf, Coolio, Taylor Hawkins şi Loretta Lynn, printre alţii, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: artiști  kanye west  tom cruise  vedete  will smikth 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă




pixel