Rică Răducanu și-a redeschis terasa din Neptun. Fostul sportiv se ocupă de clienți și le spune bancuri: „Prețurile nu au crescut prea mult”
Data publicării:
Rică Răducanu și-a redeschis terasa din Neptun, acolo unde tot el  se ocupă de clienți, chiar dacă este patron. 

Rică Răducanu își petrece toată vara pe litoral, la Naptun, acolo unde familia sa deține o terasă. Chiar dacă se confruntă cu câteva probleme de sănătate, fostul portar stă numai printre oameni, pentru a-i îndemna să vină la masă și pentru a crea o atmosferă cât mai prietenoasă. 

Rică Răducanu și-a redeschis terasa din Neptun

Chiar dacă este patronul locației, Rică Răducanu recunoaște că el este cel care servește clienții și îi face să se simtă bine, spunându-le bancuri. 

„Am redeschis terasa, e curat, e renovat. Prețurile nu au crescut prea mult, nu are cum cu foarte mult, pentru că vărul Costică și fiul lui, Marian, au fermă, acasă, ei stau lângă Constanța, sunt producători. Au porci, vaci, dar și legume, deci nu iau din altă parte și să pună mai mult. Toți suntem o familie, ne gospodărim, gândim totul ca să fie bine pentru turiști. Poftiți la masă, e mâncare ca la mama acasă! Mai stăm la un banc, la o vorbă bună, la o glumă. Adesea mai servesc și eu, sunt și chelner, mai gestionez treaba, mă implic. Oamenii mă iubesc și mereu zic: «Hai, să mâncăm, la terasa lui Rică!», așa a rămas vorba, pe acolo, prin Neptun!”, a declarat Rică Răducanu pentru impact.ro.

Citește și: "M-a operat pe viu, mă cosea la cap..." Rică Răducanu a sfidat moartea de mai multe ori. Prin ce greutăți a trecut marele sportiv

Ce pensie are Rică Răducanu după 50 de ani de muncă

Rică Răducanu a surprins pe toată lumea, după ce a dezvăluit ce pensie primește. Fostul mare portar al echipei Rapid, are 75 de ani și o pensie foarte mică, cu care se descurcă foarte greu, mai ales că în ultima perioadă s-a confruntat și cu mai multe probleme de sănătate.

Potrivit acestuia, suma pe care o încasează de la stat nu este nici mai mult, nici mai puțin de 1.800 de lei.

”Sunt bine acum, sunt sănătos! Mă duc pe la Casa de Pensii că am treabă. Sunt supărat că după 50 de ani de muncă am 1.800 de lei pensie pe lună. M-am bucurat în tinerețe că nu trebuia să merg la serviciu, ci pe stadion, să joc fotbal cu ceilalți colegi de echipă și uite așa mi-a trecut tot timpul ăsta.

Nici eu nu mai sunt ce am fost, am ajuns un pinguin! Mă dor toate oasele chiar și genunchii. Înainte mai făceam sport, mai mergeam la câte o saună acum nimic. Mie îmi place altfel, să merg, să văd lumea asta, așa am fost o viață întreagă.

Acum s-au schimbat vremurile, nu mai este ce a fost. Înainte mai aveam și câte o gagică, acum nimic” a spus Rică Răducanu pentru playsport.ro

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   neptun  Rica Raducanu  terasa 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel