Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Corina Chiriac, una dintre cele mai emblematice voci din industria muzicală românească, dezvăluie că este avidă de curiozitate și că în fiecare dimineață își deschide laptopul pentru a citi știrile, în timp ce își savurează cafeaua.
„Dimineața îmi fac o cafea și îmi citesc știrile pe laptop. Cam ăsta ar fi ritualul, bineînțeles dacă am treburi importante renunț la acest ritual și mă ocup de ceea ce este prioritar. Oricum dimineața, cum în luna mai e frumos afară, e soare, ne bucurăm de fiecare zi”, a declarat Corina Chiriac pentru Antena Stars.
Deși este o prezență extrem de feminină și elegantă, artista spune că se pricepe și la activități casnice, făcute în general de bărbați. Astfel că nu se dă la o parte atunci când vine vorba de reparat lucruri prin casă.
„Eu mă ocup, așa, cu o șurubelniță câteodată. De exemplu, crătițele astea noi sunt foarte frumoase, au coada prinsă cu un șurub, care în timp se mai lasă și atunci nu e nevoie să chemi pe cineva pentru asta. (...) Eu sunt dintre cei bucuroși să învețe câte ceva care trebuie refăcut la repezeală”, a adăugat artista.
Cu o carieră impresionantă în spate, artista poartă în suflet un mare regret, că nu a avut niciodată copii.
„Câteodată, am regretat că nu am avut copii, au fost multe momente. Mama, dacă nu se mărita, şi nu mă avea pe mine şi nu erau vremurile care erau în anii 50, ar fi fost o mare pianistă, cânta superb la pian. Dar s-a măritat şi a făcut un copil”, a spus Corina Chiriac, conform viva.ro.
Corina Chiriac a fost o fumătoare înrăită. Artista fuma un pachet și jumătate pe zi. Mai mult, ea ar fi continuat poate și astăzi să fie dependentă de acest obicei, însă medicii au convins-o să renunțe. Cu câțiva ani în urmă, cântăreața s-a confruntat cu probleme de sănătate, mai exact, la corzile vocale, iar medicii i-au spus că trebuie să renunțe la fumat dacă vrea să mai cânte.
Destinul a făcut ca în acea perioadă să aibă un turneu în Israel, un loc special pentru artistă, care merge de ani de zile în pelerinaj la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, să se roage. Așa a făcut și de această dată, și spune că rugăciunea a ajutat-o să iasă un om nou.
„Acum trei ani, având probleme pe corzile vocale, doctorul m-a întrebat dacă fumez. Cum să mă las, așa, deodată, când fumezi un pachet jumate pe zi? Am ajuns la Ierusalim. Și, profitând de plecarea anterioară, am intrat acolo, am pus capul pe lespede, am spus. Am ieșit de acolo, am ieșit din mormânt și din biserică, unde ne-am închinat peste tot, ne-am așezat să mâncăm. Eram cu două fete. Până seara mi-am dat seama că n-am scos nicio țigară din pachet. Am uitat să scot țigările din gentuță. A doua zi, la cafea, la fel. Și au trecut de atunci ani”, – a povestit Corina Chiriac, în emisiunea Vorbește lumea, de la PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii Corina Chiriac fumat ritual
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...