Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Neti Sandu se menține într-o formă excelentă la vârsta de 64 de ani. Celebrul astrolog este imaginea trustului Pro TV de ani de zile și pare că timpul a stat în loc, pentru ea. Arată la fel de ani de zile, iar vârsta din buletin rămâne doar un număr pentru ea. Cu toate acestea, problemele de sănătate nu se țin însă departe nici măcar de Neti Sandu, care spune că mai există și perioade de timp când durerile nu îi mai dau pace. Cu toate acestea, vedeta de la Pro TV spune că are un ritual la care nu renunță niciodată și care o ajută să aibă o stare fizică excelentă, în cea mai mare parte a timpului.
„Am perioade foarte bune și mă gândesc Doamne, cum pot să mă simt așa bine când cu două ore în urmă mă dureau toate. E vorba de gradul de efort pe care îl fac și, în general, efortul este intelectual, psihic, dar e ca și cum aș face efort fizic, eu așa îl resimt.
Ce fac ca ritual este doar un masaj, fie cu mâinile, fie cu ventuze de silicon – asta e tot.”, a declarat Neti Sandu, potrivit unica.
Te-ar putea interesa și: Motivul pentru care Andreea Esca nu s-a pensat niciodată: „Nu a fost nimeni în stare”. Secretul frumuseții celei mai celebre prezentatoare de știri
Când vine vorba de îngrijirea tenului, celebrul astrolog are și aici câteva trucuri importante care o ajută să-și țină fața cât mai departe de riduri sau de semnele specifice vârstei sale.
„Poate vi se pare că nu am îmbătrânit și pentru că eu apar zilnic la TV, dar eu mă dau cu lucruri foarte simple pe față. E de reținut că nu mă culc niciodată cu fard pe față.
Mă dau cu spray cu acid hialuronic și colagen, mă dau cu crema mea cu miere de Manuka. Am și creme mai scumpe, dar acelea sunt doar de efect, nu hrănesc ca aceasta cu miere de Manuka.
Loțiunea micelară este tot cu miere de Manuka. Am început să mă dau cu cremă pe la vreo 40 de ani și ceva pentru că înainte nu suportam. Trebuia să scârțâie fața, acum nu mai merge așa că simt că nu am aer dacă nu mă dau cu cremă. Simțeam că mă strânge fața și nu mai pot să respir”, a povestit Neti Sandu la Vorbește Lumea, potrivit click.
Neti Sandu este foarte atentă și la alimentația de zi cu zi. Vedeta recunoaște că își mai permite uneori să-și îndeplinească și micile plăceri, însă aceste excepții se întâmplă foarte rar, iar predominant din meniul său fac parte legumele de orice fel.
„Nu sunt vegană. Mănânc și pui și rață. Îmi plac și sarmalele și mititeii, dar nu mănânc foarte des. Mai degrabă, merg o dată la restaurant și mănânc rață cu ananas, îmi fac pofta, simt gustul și apoi mă potolesc și mă întorc la legumele mele”, a mai povestit Neti Sandu.
Astrologia nu îi este doar meserie, ci o ajută foarte mult și în viața de zi cu zi, mai povestește Neti Sandu.
„Eu știu estimativ cam pe unde ajung Planetele și ce urmează să facă. Eu nu mă uit la conjunctura de azi, țin cont să nu fie Mercur Retrograd doar dacă e ceva ce am mai început cândva.
Altfel, dacă vreau să fac ceva nou, nu aleg ziua asta, cu Mercur. Aștept să mai treacă o săptămână – dacă pot, dacă mi se dă voie, dar, după aceea eu știu că Saturn o să ajungă acolo și o să fie greu, adică știu la ce să mă aștept”, a mai povestit aceasta, pentru prima sursă citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dietă Neti Sandu ritual de ingrijire Vârstă
Mi-Th Influencer, emisiunea...