Romina Gingașu s-a născut în județul Călărași, comuna Mănăstirea, iar tatăl ei a murit de atac cerebral când ea avea doar 11 ani. Moartea suspectă a convins-o să dea la Medicină, însă din cauza neajunsurilor materiale, a urmat studii militare, lucrând chiar în cadrul armatei române, dar și pentru cea militară. Ea a lucrat de pe un post de civil. Studiile le făcea în paralel cu munca, însă spre finalul facultății a realizat că nu putea să mai facă față.

„Eu sunt din Călărași, comuna Mănăstirea. Tatăl meu a murit când aveam 11 ani, iar mama mea a făcut tot efortul să merg la București, la liceul Gheorghe Șincai. Mi-am dorit să fac Facultatea de Medicină, medicina legală. Avea legătură cu ce se întâmplase cu tata sau de ce mi s-a întâmplat tocmai mie. A făcut un atac cerebral la 35 de ani.

Nu știu de ce, dar eram atât de curioasă încât voiam să fac medicină, dar mama nu a putut să mă susțină financiar. Atunci, într-o zi, un ofițer a prezentat tehnica militară la academie, mai ales că îmi oferea și un job după.

Am intrat ca civil, pe ingineria motoarelor de avion. Între timp, lucrasem cu armata americană timp de 4 ani. Era un job pe care îl găsisem printr-un coleg care m-a recomandat și americanii au zis că mi-am făcut treaba bine.

Încă suntem prieteni”, spune Romina Gingașu, în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță.

Pusă să salveze compania care trecuse prin 3 falimente

Romina Gingașu reușise să-și găsească un loc de muncă la Monaco, însă venirea ei a culminat cu o perioadă de criză pentru o companie care trecuse deja prin 3 falimente și o situație nu atât de bună pe plan financiar. De aceea, ea a fost nevoită să vândă un model nou de avion cât mai repede.

„Mai mult m-a ajutat de la acest job scrisoarea de recomandare, care venise de la americanul care se ocupa de această companie. În ultimul an de facultate, am știut că nu am cum să fac și loc de muncă, și design de motor de avion, așa că mi-am dat demisia.

În acel moment l-am rugat să-mi semneze scrisoarea de recomandare. Mai departe în viață m-a ajutat mai mult decât studiile.

Am terminat Academia Tehnică Militară, dar de dinainte de licență aplicam pe joburi în aviație. Avusesem câteva interviuri deja în Elveția, Monte Carlo și New York.

Aplicam în aprilie, dar am fost sunată în august, iar de la 1 septembrie mi s-a zis să mă prezint la locul de muncă. În valize mi-am pus haine și lucruri personale.

Mamei i-am spus că plec din țară, dar ea credea că mă întorc repede. Nu i-am putut spune adevărul, că plec din țară, că scriam mai bine în engleză decât în română. Mi-am dorit foarte mult un job corporativ și în limba engleză.

Aveam 24 de ani când am plecat și am ajuns la Monaco. Mi s-a zis că am 3 zile să-mi găsesc o locuință. Stăteam într-o garsonieră, lângă birou, dar îmi dădeam toată energia.

Ce nu realizam era că lucram pentru o companie listată la bursă, trecută prin 3 falimente și primeam un model nou de avion și mi se zicea că trebuia să-l vând. Era un moment de criză în companie.

Primisem doar PDF-ul cu prezentarea avionului, dar acel avion are un mare succes acum”, mai spune afacerista.