Roxana Blagu, în lacrimi! Fosta solistă Trident își spune supărarea
Data publicării:
Roxana Blagu, fosta componentă a trupei Trident, trăiește o durere fără margini. Vedeta și-a spus durerea, în lacrimi, la un post TV. 

Roxana Blagu nu și-a mai văzut fiica de 7 ani. 7 ani în care nu mai are nicio legătura. Invitată la o emisiune Tv, fosta cântăreață a povestit tramua prin care trece. 

”Nu mi-am mai văzut fiica de 7 ani, practic de 7 ani nu mai am niciun fel de legătură. În acești 7 ani am văzut-o doar în parcuri, locuri de joacă, așteptând-o când ieșea de la școală sau unde îmi spuneau necunoscuții unde se află”, a mărturisit vedeta la ”Vorbește lumea”, ProTV.

În urma unei relații pe care a avut-o vedeta a povestit toate momentele pe care le-a avut cu fostul iubit

Nu am fost căsătorită cu fostul, pur și simplu am considerat că un act nu este atât de important. Ne-am considerat o familie și fără actul de căsătorie. Pe timpul relației s-a născut fiica noastră, până la 3 ani și jumătate, consider că am crescut-o așa cum mi-am dorti să îmi cresc copii, așa cum am crescut-o și pe Sasha. Să ii dau educație bună, să cresc în jurul ei o familie frumoasă și o familie mare”.

”Când avea 3 ani si jumătate eu m-am despărțit de tatăl ei. In prima instanță domiciliul s-a stabilit la mine, iar apoi într-un final s-a decis la el. Custodia fiind în continuare comună. Și acum este o custodie comună, doar că eu din păcate nu pot să o văd, pentru că de la vârsta de 5 animi se spune că nu vrea ma vadă ea pe mine. Înțele că este mai simplu să spui așa, pentru lege și pentru oamenii din jur, eu ca mama nu am putu să accept acest lucru, deoarce mi-am crescut fetița până ....(cântăreața plânge), știu ce am crescut, era până la vârsta de 5 ani un copil nedespărțit de ani. Acum câțiva ani mi-am făcut un abonament la innot, am aflat la ce ora vine și m-am ascuns în vestiar și am așteptat-o. Atunci am văzut-o, a fost unul dintre momentele în care știiam că acolo va intra fără însoțitor.  Nu mă gândeam la minune, înțeleg, poate i s-a spus lucruri urâte despre mine. Fiica mea mi-a spus ca nu dorește să mă vadă și să o las în pace. A fost foarte greu”, a mai spus vedeta la ”Vorbește lumea”, ProTV.

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copil  custodie  divort  lacrimi  Roxana Blagu  vorbeste lume 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel