Roxana Hulpe, diagnosticată cu endometrioză. Cum a depistat boala: „M-am panicat, am citit că nu mai poți să ai copii”
Data publicării:
Roxana Hulpe, însărcinată în luna a șaptea, a vorbit despre lupta cu endometrioza. 

Roxana Hulpe le-a dat fanilor vestea cea mare: este însărcinată. Prezentatoarea de la Pro TV, care a ajuns de curând în fața altarului alături de tatăl copilului ei, este în culmea fericirii, întrucât nu spera ca acest moment să vină atât de ușor, dar și atât de rapid. Vedeta poartă deja de șapte luni de zile în pântec viitorul membru al familiei, însă a vrut să păstreze tăcerea până acum, pentru a putea conștientiza mai mult lucrurile care i se întâmplă și pentru a se putea bucura, împreună cu familia ei, de această minune. 

Roxana Hulpe, diagnosticată cu endometrioză

Deși este în culmea fericirii, vedeta a povestit că a avut o sarcină grea din cauza endometriozei cu care a fost diagnosticată. Roxana Hulpe a fost invitată în emisiunea moderată de Cătălin Măruță, acolo unde a povestit cum a descoperit că suferă de această afecțiune. 

„Merg foarte des la medic pentru că am avut o sarcină cu probleme, a fost acolo un risc din cauza endometriozei. Cumva vreau să am grijă ca bebe să vină cu bine aici pentru că îl așteaptă foarte multă lume. Eu am aflat acum trei ani că am endometrioză. În urma unui control ginecologi se fac niște ecografii, se vede acolo chisturile și de ce natură sunt. La mine au fost așa și primii medici la care am fost nu au știut că este endometrioză. Dacă știam de la început, probabil puteam să o astâmpăr și să o țin în loc ca să nu se dezvolte neapărat, doar că, în cele din urmă am ajuns la niște medici foarte buni care mi-au zis că se poate, să am încredere că nu este avansat și că se poate cu endometrioză să rămâi însărcinată.”, a spus Roxana Hulpe, în emisiunea „La Măruță”

Roxana Hulpe, sfat pentru femei, după ce a fost diagnostică cu endometrioza

„Ca și simptome a endometriozei sunt niște dureri, menstruație neregulată, dar nu știi că asta e problema. Este important și le rog pe toate fetele să meargă și să-și facă aceste consulturi ginecologice și dacă află că au endometrioză să nu dispere. Eu când am aflat că este endometrioză m-am panicat, am citit pe internet că nu mai poți să ai copii, dar nu este așa. Am ajuns pe mâinile unor medici foarte buni, care mi-au dat încredere și mi-au zis că se poate. Anul acesta, pe 1 iunie, când a fost ziua mea și am împlinit 32 de ani, am suflat în lumânări la miezul nopții și l-am rugat pe Dumnezeu să îmi de-a un copil anul acesta. Trei zile mai târziu am aflat că sunt însărcinată. Boala aceasta se poate opera, dar cu toate astea, poți să rămâi însărcinată. Este important să detectezi din timp, să faci tratamentele recomandate de medici și, cu calm, cu încredere se rezolvă. ”, a mai spus vedeta. 

Ce nume a ales Roxana Hulpe pentru fiica sa

Roxana Hulpe a dezvăluit și o parte din numele ales pentru fiica sa, dar și când va avea loc nunta. 

„Pe fetița mea o va chema Rafila, așa cum o chema și pe bunica mea, mama lui tata, pe care nu am cunoscut-o, dar i-am moștenit numele . Și pe mine mă cheamă Rafila. O să mai aibă un nume, dar momentan negociem. Cununia religioasă va avea loc anul viitor, tot la Cluj. ”, a mai spus Roxana Hulpe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   endometrioza  roxana hulpe  sarcina 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel