Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Recent, Roxen și-a deschis sufletul și a făcut mărturisiri șocante despre boala cu care se confruntă de la o vârstă foarte fragedă, și anume depresia și anxietatea. Potrivit spuselor ei, nu știe ce anume a dus la declanșarea acestor stări, însă a avut momente în care a simțit că nu le mai poate controla, motiv pentru care a apelat la ajutor de specialitate.
„Nu îmi amintesc exact ce a declanșat aceste stări, eram destul de mică. Știu că, în timp, au devenit din ce în ce mai prezente și s-au acutizat fără să îmi dau seama. Erau stări pe care nu le puteam controla și mi se părea atunci că nimic nu le poate ameliora. Însă ele treceau și apăreau din nou.
Nu eram pregătită pentru așa ceva, nu-mi dădeam seama ce m-ar putea ajuta, uneori mă simțeam copleșită și cădeam pradă acelor stări. Cu timpul, am primit ajutor de specialitate, am citit multe despre depresie și anxietate și am realizat că pot depăși aceste stări”, a declarat Roxen pentru VIVA!.
Roxen a mărturisit că familia i-a fost întotdeauna aproape. Cu toate astea, a simțit nevoia de a apela la ajutor de specialitate, deoarece era conștientă de faptul că lucrurile s-ar fi putut agrava. Acest lucru a ajutat-o enorm de mult pe artistă și a învățat cum să-și controleze stările. Aceasta a spus că mai are momente când este încercată de acele stări, însă încearcă pe cât posibil să gândească pozitiv.
„Familia a înțeles că am nevoie de sprijin, că nu putem lăsa lucrurile așa, că sunt doar în capul meu, dar că se pot agrava. Am apelat la specialiști, am început să fac terapie, iar asta ajută foarte tare. (...) În timp, am învățat să controlez depresia și anxietatea și să am o personă de încredere lângă mine, cu care pot vorbi deschis despre asta, despre ce mă apasă și cum aș putea trece peste. Dar totul cu foarte multă înțelegere și grijă. Uneori, stau singură, respir adânc, beau apă și mă gândesc că, până la urmă, totul o să fie bine, o să treacă. Au mai existat astfel de stări, dar terapia, gândurile pozitive și faptul că mi-am dat timp să reflectez asupra unor lucruri care mă măcinau și să încerc să le găsesc o rezolvare m-au ajutat să le depășesc”, a continuat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: depresie probleme de sanatate Roxen
Iată ce-ți rezervă astrele...