Adriana Bahmuțeanu, noi declarații în scandalul cu băieții cei mari ai lui Silviu Prigoană: „Nu mai știu ce să îmi facă ca să pună mâna pe avere”
Camelia Mitoșeru a împlinit astăzi 71 de ani. Mama prezentatorului TV se simte mult mai bine după operația pe care a suferit-o la începutul acestui an, când a aflat că are o tumoră pe creier. Chiar dacă ulterior au apărut câteva complicații, acum vedeta se simte mult mai bine și poate spune că s-a vindecat complet.
„Astăzi este ziua de naștere (și de nume: o cheamă si Georgeta) a celei care m-a învățat să zâmbesc de mic, indiferent de situație, pt că viața este frumoasă, iar ea mi-a făcut-o și mai frumoasă! La mulți ani, Mamă! ”, a scris Mihai Mitoșeru pe pagina sa de Facebook.
Camelia Mitoșeru a primit foarte multe telefoane din partea prietenilor, dar și din partea familiei. Fiul ei a surprins-o foarte plăcut cu tort și pizza. Mihai Mitoșeru a ținut să îi facă ziua mult mai frumoasă mamei lui și a fost alături de ea cu această ocazie specială.
„Sunt foarte bine. Să dea Dumnezeu să ne vedem mulți ani. Băiatul meu a venit cu pizza și cu tort. Prietena mea Mona mi-a adus flori și bomboane. Toată lumea m-a sunat. Fata Andei Călugăreanu m-a sunat. Am înnebunit cu telefoanele. Sunt foarte emoționată. Sunt dublă sărbătorită și de nume și de naștere”, a adăugat Camelia Mitoșeru pentru Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: aniversare camelia mitoseru onomastica s-a nascut azi
Doctor Mihail a explicat de ce...