Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Dana Roba a trecut prin clipe cumplite în urmă cu un an din cauza lui Daniel Balaciu, bărbatul cu care a fost căsătorită timp de șapte ani și cu care are două fetițe minunate, Chantal și Celine. Bărbatul a atacat-o în miez de noapte de mai multe ori cu ciocanul în cap, iar la scurt timp a ajuns de urgență la spital, unde a trecut printr-o operație ce a durat 9 ore.
De atunci, cei doi s-au văzut doar în sala de judecată. În emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”, make-up artista a făcut declarații șocante la un an de la tragedie. Dana Roba a recunoscut că mult timp a trăit cu teamă atunci când a stat față în față cu cel care i-a fost soț, însă acum, frica nu mai este la fel de mare.
„Deja nu mai am aceleași emoții pe care le aveam la început, de îmi venea să tremur. Într-adevăr, mai simt că îmi bate inima timp de câteva secunde, dar e mult mai ok decât a fost prima dată când m-am văzut cu el. Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu. Acum s-ar fi făcut un an de la moartea mea, dacă eu aș fi murit anul trecut, pentru că el asta și-ar fi dorit. A fost susținut de părinții lui. Ei spun că el nu este criminal, că este un băiat foarte bun și plâng pentru el. Vreau să le arăt oamenilor că eu sunt partea vătămată, nu el”, a mărturisit Dana Roba în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”.
Te-ar putea interesa și: Câți bani a câștigat Leonard Doroftei din box. Sportivul a făcut mărturisiri surprinzătoare: „Cu cecul am fugit direct și mi-am luat casă”
Make-up artista urmează să ajungă din nou pe mâinile medicilor. Dana Roba a vorbit despre operația prin care urmează să treacă în perioada următoare.
„Arăt rău, fruntea mea arată îngrozitor. Eu trebuie să mă duc în septembrie să fiu supusă din nou unor operații, anestezii. Va trebui să îmi fie luată din coastă și pusă în frunte. O să trec din nou prin niște clipe foarte grele, dar cred că Dumnezeu va fi cu mine. Mă rog ca Dumnezeu să vină cu mine în Turcia, să ia mâna medicului și să mă opereze. Cred asta”, a spus Dana Roba.
Dana Roba a dezvăluit că se luptă în continuare să câştige custodia fetițelor sale. Ea a mărturisit că își dorește ca Daniel Balaciu, tatăl micuțelor, să fie decăzut din drepturi.
„Faptul că el nu mi-a semnat mie dreptul de a scoate fetele din țară, pe mine m-a înrăit și mi-a dat o putere mai mare să lupt pentru custodie și pentru a-l decădea din drepturi. I-am spus că și dacă ajung să iau bani din bancă și să am rată la bancă vreo 30 de ani de acum încolo, îmi iau bani ca să lupt pentru custodia fetelor și decăderea lui din drepturi. El nu știe ce înseamnă iubirea de mamă. (...) Răutatea fostului soț mă face să lupt și mai tare pentru decăderea lui din drepturi și sunt sigură că voi câștiga procesul”, a mai precizat Dana Roba.
Te-ar putea interesa și: Daniel Pavel, prezentatorul show-ului Survivor All Stars, și Ana Maria Pop se pregătesc de nuntă! Când va avea loc marele eveniment
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...