S-au căsătorit pe NEVĂZUTE. Andreea și Emilian au spus aseară ”DA!”
Data publicării:
4 experți în psihosexologie, psihoterapie, tehnica seducției și genetică au format aseară primul cuplu în show-ul Căsătoriți pe nevăzute. Andreea (32 de ani) și Emilian (31 de ani) s-au cunoscut pentru prima dată în fața ofițerului stării civile și au spus ”DA!” în cel mai curajos experiment social al momentului. 

Aseară a început cel mai îndrăzneț experiment social realizat vreodată în istoria televiziunii. Un studiu în care 4 experți în psihosexologie, psihoterapie, tehnica seducției și genetică formează cupluri din oameni complet străini, cu scopul de a afla dacă știința poate descoperi adevărata dragoste.

 

Doi străini se întâlnesc pentru prima oară în viață direct la nunta lor. Mirii ajung la starea civilă, își oferă verighetele în fața familiei, făcând primul pas în taina căsătoriei, imediat după pleacă în luna de miere, iar la întoarcere se mută împreună. După 30 de zile de conviețuire cei doi își vor asculta inima și vor decide dacă această provocare îi va face să rămână împreună pentru totdeauna sau să se despartă. 

 

Oana Nicolau (psihosexolog și psihoterapeut de cuplu), Mircea Iliescu (genetician), Victor Toriani (psihoterapeut și psiholog clinician) și Taher Sonu (expert în tehnica seducției) au analizat aseară primii concurenți care au avut curajul să se înscrie în îndrăznețul experiment social. Tinerii au fost testați, analizați și profilați, pentru ca într-un final, pe baza personalității lor să fie căsătoriți cu o persoană complet necunoscută. 

 

Andreea și Emilian au spus aseară ”DA!” 


Andreea și-a dorit un bărbat bun, care să o iubească și să o aprecieze, iar experții au decis că cel mai mare grad de compatibilitate l-ar putea avea cu Emilian – un marinar în Forțele Navale Române. Povestea lor de viață e similară, la fel ca Andreea, Emilian a crescut fără tată și a fost nevoit încă din copilărie să se transforme în ”bărbatul casei” pentru mama și sora lui. 

”Suntem martorii unui moment absolut senzațional, unic pentru toți: o căsătorie pe nevăzute. Andreea și Emilian sunt aici pentru că de multă vreme își caută fiecare jumătatea. Trebuie să-i felicităm pentru curajul acesta și pentru emoțiile lor molipsitoare!”, a spus Elena Lasconi, primarul care a oficializat căsătoria celor doi. 

 

Cum se vor comporta cei doi miri în luna de miere, dar și ce se va întâmpla cu Georges și Cristina, al doilea cuplu pe care experții l-au format, vedem săptămâna viitoare, marți, de la ora 21:30, într-o nouă ediție Căsătoriți pe nevăzute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: andreea  casatoriti pe nevazute  emilian  mireasa  nunta 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel