Sacha Baron Cohen, victorios în recursul unui proces în care un fost judecător l-a acuzat de defăimare
Data publicării:
Sacha Baron Cohen a obţinut câştig de cauză joi în recursul unui proces intentat de Roy Moore, un fost judecător din statul american Alabama, care l-a acuzat de defăimare pe actorul britanic de comedie, considerând că acesta l-ar fi portretizat în mod fals ca pe un pedofil într-un interviu realizat pentru serialul TV de satiră "Who Is America?"

În urma unui vot unanim (trei voturi "pentru" şi niciunul "împotrivă"), Curtea de Apel din al doilea circuit judiciar din Statele Unite a decis că acel interviu a fost un discurs protejat constituţional, confirmând astfel decizia pronunţată iniţial de un judecător de la un tribunal de rang inferior, care a stipulat că "este vorba în mod clar despre o comedie şi niciun telespectator raţional nu ar putea să ajungă la o altă concluzie".

Curtea de Apel a decis şi că fostul judecător Roy Moore a renunţat la dreptul său de a continua acest proces - în care solicita daune de 95 de milioane de dolari - prin semnarea unui acord standard de consimţământ înainte de realizarea interviului, despre care ştia că urma să fie televizat. Instanţa a respins şi o serie de acuzaţii conexe formulate de soţia fostului judecător, Kayla Moore.

Larry Klayman, avocatul lui Roy Moore, consideră că decizia este însă "o parodie", întrucât acordul de consimţământ avea o formulare ambiguă şi fostul judecător eliminase o prevedere ce stipula că renunţă la revendicările legate de un presupus comportament sexual şi de anumite întrebări.

Soţii Moore au anunţat că vor cere tuturor instanţelor din al doilea circuit judiciar american să revizuiască acest caz.

Avocaţii lui Sacha Baron Cohen şi cei ai postului de televiziune Showtime, deţinut de Paramount Global şi care a difuzat serialul de satiră "Who Is America?", nu au răspuns deocamdată invitaţiei transmise pentru a face declaraţii pe această temă.

Interviul a avut loc la Washington, unde Roy Moore, în prezent în vârstă de 75 de ani, aştepta să primească un premiu pentru sprijinirea statului Israel.

Sacha Baron Cohen, deghizat într-un fals expert israelian specializat în activităţi de antiterorism, Erran Morad, a agitat în direcţia fostului judecător american un obiect asemănător unei baghete, despre care spunea că a fost creat pentru a îi detecta pe pedofili prin identificarea unei enzime ce ar fi prezentă "într-o cantitate de trei ori mai mare decât nivelul înregistrat în rândul non-perverşilor".

Bagheta a început să emită un sunet atunci când Sacha Baron Cohen a îndreptat-o spre Roy Moore, apoi starul britanic a plecat imediat de lângă fostul judecător.

Interviul a avut loc după ce Roy Moore, un fost judecător republican la Curtea Supremă din Alabama, a pierdut în 2017 cursa pentru Senatul Statelor Unite în urma unor acuzaţii de comportament sexual nepotrivit - acuzaţii pe care le-a negat - în raport cu o adolescentă în perioada în care el avea vârsta de 30 de ani.

Deşi serialul cu Sacha Baron Cohen s-a referit la acele acuzaţii, Curtea de Apel a considerat că chiar dacă starul britanic a sugerat că o credea pe acuzatoarea lui Roy Moore, nicio persoană raţională nu ar putea să creadă că "acel fals dispozitiv de detectare a pedofiliei" ar putea să funcţioneze cu adevărat.

"Umorul este un mediu important de exprimare legitimă şi un element central pentru bunăstarea indivizilor, a societăţii şi a guvernului lor", au considerat judecătorii de la Curtea de Apel.

Sacha Baron Cohen, în vârstă de 50 de ani, a câştigat anterior mai multe procese iniţiate după difuzarea documentarului său satiric din 2006 "Borat! Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan", relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului:   proces  sacha baron cohen 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel