Sânziana Buruiană, acuzată că-și machiază excesiv fata: „Comentează strict din răutate! Cât să vă mai suporte Dumnezeu?”
Data publicării:
Sânziana Buruiană le-a răspuns tuturor celor care consideră că fiica sa, în vârstă de șapte ani, se machiază prea mult.

Sânziana Buruiana este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește foarte des cu fanii săi fotografii cu cele două fete ale sale. Chiar dacă micuțele primesc întotdeauna apreciere, un lucru le-a atras însă atenția internauților. Aceștia au remarcat faptul că fata cea mare, în vârstă de șapte ani, apare întotdeauna în mediul online machiată excesiv, lucru care este total nepotrivit pentru vârsta ei. Vedeta a citit toate comentariile negative și le-a răspuns imediat celor care o judecă. Aceasta a ales, de asemenea, să șteargă toate reacțiile negative pe care Isabela sa le-a primit.

„Pentru cei care înțeleg ce înseamnă o ședință foto cu tematică rock, mulțumesc pentru like-uri. Am văzut că ați remarcat poza asta și ați sărit de cur în sus altele. Dar nu vă place, pentru că nu înțelegeți că înseamnă o ședință foto fashion o tematică, nimic...cât să vă mai suporte Dumnezeu pe voi, ăștia așa sfinți și corecți și devreme acasă????”, a fost reacția vedetei din mediul online, pentru cei care i-au criticat fata.

Sânziana Buruiană s-a mutat din România. Ce job și-a găsit blondina peste hotare: "Câștig dublu și lucrez doar o oră pe zi"

„Oamenii sunt frustrați, invidioși și răutăcioși”

Mai mult, Sânziana consideră că toate aceste critici pleacă dintr-o invidie, pe care românii o au pentru ea și pentru familia ei. Fiica sa, Isabela, care a intrat deja în lumea modei, este nevoită să-și aplice astfel de farduri pe față, spune ea. 

„Tematica ședinței a fost rock și s-a făcut un make-up cu produse de machiaj pentru copii. Eu le-am luat din Ungaria, sunt foarte scumpe produsele de fardat pentru copii. Ideea e că oamenii sunt frustrați, invidioși și răutăcioși.

Așa sunt românii, sunt scârbită de toți! Izabela este în lumea fashion-ului, unde se fac trasformări. Dar și la petrecereile de copii se pictează pe față, dar părinții sunt cârcotași.

Dacă ar fi la greu, nu-ți întinde niciunul o mână. Comentează strict din răutate! Cine are copii știe că la doi ani copilul îți ia rujul și se dă cu el. M-au comentat și pe mine că mă îmbrac nu știu cum!

De aia îmi place în Ungaria, unde poți să ai 100 de kile și să umbli lejer în fustă scurtă. La noi nu se poate! ”, a continuat blondina, potrivit click.ro

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Sânziana Buruiană / EXCLUSIV

 

Fiica Sânzianei Buruiană se machiază singură

Mai mult, blondina spune că nu ea este cea care îi realizează make-upul fiicei sale, ci chiar ea singură se ocupă de asta. Fetița are camera plină de farduri, însă nu uită, în aceeași măsură, să-și achiziționezi și lucruri destinate vârstei ei. 

„Nu o machiez eu! La ea găsești de toate: măști de față, cremuțe, bentițe de make-up. Ea are personalitatea ei. Îi plac și lucrurile de casă, îi place pictura, toată ziua desenează pe foi, pictează obiecte, se pictează singură.

Eu, dacă ar fi după mine, aș cumpăra numai haine. Deci nu avem pasiuni comune, ca să zic așa. În egală măsură și-a cumpărat și lucruri pentru școală: agende cu blănițe, pixuri cu cristale, penare sofisticate

Eu nu o îmbrac cu ce vreau eu, ea singura își alege și are grijă de lucruri, sunt aranjate, ordonate. De asta o și las pentru că nu am ce să-i reproșez, pune toate la loc sunt păstrate foarte bine”, a adăugat Sânziana, pentru sursa citată.

Sânziana Buruiană nu se oprește din alăptat după aproape șapte ani: ”Aș putea să depășesc orice record...” Vedeta își mai dorește un copil

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii  familie  sanziana buruiana 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel