Sânziana Buruiană nu se oprește din alăptat după aproape șapte ani: ”Aș putea să depășesc orice record...” Vedeta își mai dorește un copil
Data publicării:
Sânziana Buruiană alăptează de aproape șapte ani și nu are de gând să se oprească aici. 

Sânziana Buruiană are două fetițe, Izabela, în vârstă de 6 ani,  și Antonia, care are 2 ani. Vedeta adună, în total, 6 ani de alăptat și spune că nu are de gând să se oprească, fiind convinsă că laptele matern le ajută pe fiicele sale să rămână sănătoase și cu imunitatea crescută. Blondina a recunoscut că își dorește să intre în Cartea Recordurilor în materie de alăptat și este dispusă să își hrănească fiicele și 10 ani.

Sânziana Buruiană nu se oprește din alăptat după aproape șapte ani

”În iarnă se împlinesc șapte ani. Între timp a venit și cea mică și practic eu nu am oprit deloc alăptarea, nici pe perioada sarcinii. Cea mare mai cerea, iar apoi când a venit cea mică, probabil că alăptatul a fost mai consistent, dar eu nu am avut niciodată probleme să pierd laptele, Slavă Domnului!”, a declarat Sânziana Buruiană la Antena Stars.

Vedeta le sfătuiește pe mămici să alăpteze cât de mult pot și asta pentru că laptele matern ajută la creșterea imunității celor mici.

”Am apelat, în primul rând, la sentimentul meu matern și în al doilea rând, de fiecare dată, doamna doctor a fetițelor mele m-a încurajat în alăptare. Mi-a spus că este foarte bine pentru ele și că în atâția ani am venit doar pentru vaccinuri, nu am venit cu probleme serioase, de răceli. Atunci când intrii în colectivitate, la grădiniță, la școală, puteau să se îmbolnăvească destul de ușor, dar până acum nu am avut probleme și cred că și datorită alăptatului.”, a mai declarat ea.

Sânziana Buruiana nu exclude venirea pe lumea a celui de-al treilea copil. 

”Dacă ar veni încă unul, aș continua, chiar aș putea să depășesc orice record.”, a mai spus vedeta.

Izabela a fost alăptată până la 4 ani jumate

În trecut, Sânziana Buruiană dezvăluia că și-a alăptat fiica cea mare până în momentul în care a aflat că era din nou însărcinată. 

„Am alăptat-o pe fiica cea mare până la patru ani jumătate. Mi-a fost ușor mie, cred, o adormeam ușor. Într-adevăr că în primele luni sunt grele, dar eu am învățat-o că are o imunitate bună și am zis că poate are un efect. Am zis că într-o zi, ea singură ca renunța. Acum se cam uită puțin așa la cea mică când o alăptez”, a spus Sânziana Buruiană la ”Xtra Night Show”, în urmă cu un an.

Citește și: Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Sânziana Buruiană / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   alaptat  sanziana buruiana 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel