Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Nea Marin a fost invitat la podcastul lui Horia Brenciu, acolo unde a dezvăluit care sunt cele mai leneșe vedete de la Antena 1 cu care a lucrat. Printre acestea, celebrul coregraf a menționat-o și pe Sânziana Buruiană.
„Au fost mai mulți care erau leneși și trebuiau împinși de la spate. Au fost mulți, uite, de exemplu, Simona Senzual și Sânziana Buruiană”, a declarat celebrul coregraf.
După ce a auzit afirmațiile făcute de Nea Mărin, Sânziana Buruiană a ținut să explice de ce nu era atât de activă.
„Eu făceam treabă doar la Nea Mărin. Eu, de obicei, nu sunt genul de persoană care să aibă vreo legătură cu treburile casnice, pur și simplu doar în emisiuni îmi dau silința. În rest, de mică am fost răsfățată, am avut ajutor, toată lumea m-a ajutat, m-a răsfățat și atunci normal că mi-a venit greu la emisiunea lui să fac toate lucrurile alea. Dar eu zic că mereu am ținut pasul. Eu am avut și căzătura aia celebră la Nea Mărin în emisiune, pentru că el nu a avut răbdare să mergem să îmi schimb pantofii și am căzut, mi-a căzut telefonul în lac”, a mărturisit aceasta pentru WOWbiz.ro.
Blondina a recunoscut că a fost răsfățată de către mama ei și că treburile gospodărești nu sunt făcute pentru ea.
„Era un ritm foarte alert, mai ales pentru o persoană care nu a fost niciodată obișnuită cu astfel de treburi. Sunt supărată că a zis așa ceva, pentru că eu doar la el în emisiune făceam treabă. Nici acasă nu fac treabă cum făceam la Nea Mărin. Fără niciun ajutor și mai ales că nu eram învățată să fac, eu cred că mă descurcam foarte bine, încurcam toată emisiunea, dar, ce-i drept, făceam un mare show, păi cu noi a făcut tot show-ul. Niciodată nu trăgeam chiulul de la muncă, că știam că e periculos. Și dacă nu voiam, tot trebuia măcar să mă prefac că muncesc. Nici la mama acasă nu am muncit ca la Nea Mărin. Are un stil așa autoritar în care nu ai cum să stai locului, trebuie să ții pasul cu el”, a mărturisit ea.
Vedeta a recunoscut că soțul ei nu este deranjat de faptul că nu-i plac treburile gospodărești.
„Eu am avut și un reality cu fetițele, iar când era vorba de treburile casei, nu eram eu aia care se ocupa. Preferam să fac lucruri frumoase, să merg cu ele să le plimb, dar în niciun caz să stau la cratiță. Păi nu m-am născut să stau la cratiță, le las pe altele să fie gospodine.
E bine că soțul meu nu are pretenții din astea! Știi cum e că mulți bărbați zic că femeia trebuie să facă mâncare, să facă sarmalele bune. Eu nu consider că femeia e făcută să stea la cratiță. Atâta timp cât ești o femeie de carieră, ai o activitate intensă, te ocupi și de copii, chiar nu poți să le faci pe toate și atunci e normal ca la unele dintre treburi să ai parte și de ajutor.
Așa erau bunicile noastre, dar în zilele de azi, femeia are alte treburi, femeia lucrează cot la cot cu bărbatul, are alte atribuții și atunci normal că partea asta casnică are un rol mai mic”, a mai dezvăluit Sânziana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: nea marin sanziana buruiana
Anca Dimancea vine cu...