Sânziana Negru, scoasă din minți de Iulia Albu la America Express: „Se trezește dimineața și se întreabă cu cine să mai aibă un conflict”
Data publicării:
Reacția pe care a avut-o Iulia Albu la America Express, în ediția de pe 12 decembrie, în momentul în care a fost trimisă în cursă pe ultimul loc de către Giulia Anghelescu, a stârnit mai multe comentarii din partea concurenților.

Echipele din America Express sunt din ce în ce mai aproape de semifinala concursului, astfel încât lupta devine tot mai strânsă, iar echipele încearcă să-și formeze fel de fel de strategii pentru a cuceri primul loc. Nu sunt însă evitate nici conflictele, care se întețesc și mai mult, de la o etapă, la alta. De data aceasta, nemulțumirea Iuliei Albu a fost legată de modul în care Vlad Huidu și Giulia au făcut clasamentul în care vor pleca restul echipelor în cursă, după ei. Cei doi au câștigat jocul de amuletă, motiv pentru care au fost cei care au trebuie să stabilească care dintre colegii lor vor pleca imediat după ei, cât și ultimii. Astfel, total neașteptat pentru criticul de modă, echipa sa a fost pusă pe ultimul loc. Decizia a fost atât de neașteptată pentru Iulia, întrucât cu doar câteva zile înainte făcuse echipă cu Giulia Anghelescu, când toți concurenții au fost amestecați între ei.

„O să luăm echipele în funcție de cum s-a terminat proba de astăzi (n.r proba de amuletă). Iulia și Mike ultimii”, a spus Vlad Huidu, în cadrul emisiunii de pe Antena 1. 

„Vai, nici nu mai știu ce să fac. Aproape că îmi venea să plâng cu lacrimi de crocodil. Atâta empatie, tu, Vlad!”, a spus Iulia Albu. 

VEZI și: Cum a decurs prima noapte petrecută împreună între Aris Eram și Laura Giurcanu, la America Express: „Nu am avut probleme unul cu celălalt în pat”

„Nu cred că i-a venit bine Iuliei Albu”

Astfel, Iulia Albu nu a primit deloc cu bucuria vestea celor doi, care i-au clasat echipa pe ultimul loc și nu s-a reținut deloc de la a arăta public acest lucru, care a fost imediat observat de către Giulia. Cu toate acestea, soțul său nu consideră acest motiv a fi unul întemeiat de supărare, motiv pentru care nu s-a lăsat deloc afectat de comentariile criticului de modă.

„Nu cred că i-a venit bine Iuliei Albu, că nu i-am mai văzut privirea, nu se mai uita spre mine, deci nu știu ce să zic.”, a spus Giulia Anghelescu la testimonial.

„Mi se pare o prostie să te superi, nici nu mă interesează.”, a completat-o Vlad. 

Citește și: Suma uriașă primită de Anamaria Prodan la America Express: „Eu nu-s o prezență ieftină deloc”. Ar fi fost cea mai bine plătită concurentă

Sânziana Negru, comentariu acid la adresa Iuliei Albu

Nici Sânziana Negru sau Laura Giurcanu nu au trecut cu vederea modul în care a primit Iulia Albu clasamentul făcut de Giulia și soțul ei. Astfel, prima în cauză consideră că vedeta se leagă întotdeauna fără motiv de cineva, astfel încât își merita din plin locul la coada clasamentului. 

„Poate se gândea că acum, după ce a petrecut două zile cu Giulia, sunt cele mai bune prietene și Giulia o s-o pună prima pe cea mai bună prietenă a ei, Iulia”, a spus Laura Giurcanu. 

„A pus-o fix ultima. Mă bucur enorm, sincer! S-a trezit Iulia să vorbească! Se trezește dimineața și se întreabă cu cine să mai aibă un conflict.”, a spus Sânziana Negru.

Citește și: Aflați în echipe diferite, Mike și Iulia Albu nu au respectat regulile jocului și au primit penalizare la America Express: „Nu vă putem ierta”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete


DC Media Group Audience

Culiță, Iancu Sterp, captură video TikTok/ Survivor Românie

Culiță Sterp, nervos după ce Zanni a câștigat Survivor 2024. Ce-l nemulțumește pe artist: „Ce nu mi s-a părut ok este că...”

Captură video: TikTok/Alexandra Duli

„Așteptăm sugestii de nume”. Oana Ciocan, iubita lui Jador, e însărcinată? Alexandra Duli a dat-o de gol la filmările pentru Survivor All Stars / VIDEO

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Condiția pe care a pus-o Mellina pentru a participa la Survivor All Stars. S-a aflat în seara în care a fost ales marele câștigător din Republica Dominicană

Cătălin Măruță, captură video Youtube

Cătălin Măruță reacționează, după ce s-a scris că l-ar susține pe Iancu Sterp în finala Survivor: „Haideți să nu mai batem câmpii prin online”

Iancu Sterp, captură video TikTok

Iancu Sterp, acuzații împotriva Survivor România: „Sunt supărat. Nu au mers voturile pe numele meu, nu știu ce manevră a fost acolo”

Ileana Sterp, Daniela Iliescu/ sursa foto Instagram

Sora lui Culiță Sterp sare în apărare mamei Geta și o pune la zid pe Daniela Iliescu: „Mi se pare mult mai urât decât ce a făcut mama”

Anca Alungulesei, captură video Youtube, La Măruță

Anca Alungulusei, despre alimentul care ne prostește și e consumat pe scară largă: Neuronii noștri mor, iar capacitatea noastră de învățare scade

Survivor All Stars, captură video TikTok

Petrecerile se țin lanț între concurenții Survivor All Stars, înainte de marea finală. Cum se distrează foștii Războinici și Faimoși / video

Captură video: Pro TV

Cristian Ceaușu a câștigat Românii au Talent 2024, sezonul 14, și marele premiu de 120.000 de euro

Sorin Pușcașu, Zanni/ captură video TikTok, Instagram

Sorin Pușcașu, acuzații dure împotriva lui Zanni: „Ești egal cu zero. Ai grijă pe cine acuzi, că s-ar putea să se întoarcă”

Iancu Sterp, Andrei Ciobanu, Zanni, sursa foto Instagram

Concurenții Survivor All Stars au plecat spre Republica Dominicană! Când are loc marea finală: „Nu uitați să vă susțineți favoritul”

Zanni, Cristi Mitrea, captură video Youtube, La Măruță

Cristi Mitrea îl desființează pe Zanni, după ce a câștigat Survivor:„ Mi s-a părut nedreaptă finală. Ai fost eliminat, parcursul tău în competiție nu mai există”


Unde joacă atacantul Hakim Abdallah, din sezonul viitor

Jucătorul din Madagascar a aflat care este formația din...



pixel