Sărbătoarea Floriilor - pe 23, 24 şi 25 aprilie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Data publicării:
Sărbătoarea Floriilor, un eveniment la care sunt invitaţi să-şi expună produsele meşteri iconari, ceramişti sau ţesători, va avea loc în zilele de 23, 24 şi 25 aprilie, între orele 10,00 - 18,00, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

"Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an. Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari... meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor", informează un comunicat al instituţiei muzeale transmis, joi, Agerpres.

Vizitatorii vor avea prilejul să admire şi să "tocmească" din târg lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg: ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi multe altele.

Nu vor lipsi produsele alimentare: fructe, cozonaci şi plăcinte, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă.

De asemenea, vizitatorii sunt invitaţi să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume, revista 'Martor'.

Preţul biletului de intrare este pentru adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Evenimente
Tagurile articolului: florii  mtr  muzeul taranului roman  sarbatoare 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel