Sărbători complicate pentru Anca Serea și Adi Sînă: „Nu avem toți loc la masă. Ne înghesuim”
Data publicării:
Anca Serea și Adi Sînă au o familie numeroasă și, de Crăciun, se chinuie să încapă toți la masă. 

Anca Serea și Adi Sînă au fost invitați în emisiunea Vorbește lumea, de la PRO TV, unde au povestit despre cum se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, dar și care sunt provocările cu care se confruntă, fiind o familie extrem de numeroasă. 

Cei doi cresc împreună 6 copii, 4 ai cuplului și 2 din prima căsnicie a Ancăi Serea.

„Avem foarte multă treaba, mai ales în perioada aceasta, a sărbătorilor de iarnă. Avem noroc că acești copii ai noștri, ăstia mulți, mari și mici sunt foarte organizați și ne-au obișnuit și pe noi să fim organizați. Cam din luna noiembrie încep să își facă fiecare lista, care nu este una scurtă. Unii dintre ei sunt modești, cei mari își doresc tot felul de gadgeturi. Dar ei sunt cuminți, în general, și își cam primesc darurile binemeritate.”, a spus Anca Serea la „Vorbește Lumea”.

Anca Serea nu a băut alcool niciodată: „Cred că o femeie ar trebui să aibă o conduită”

Probleme cu locurile la masa de Crăciun


 „Este un vibe frumos, agitație mare. În primul rând, nu avem loc la masă toți, cumva ne înghesuim. Am avut noroc până acum pentru că tot timpul a fost câte unul mai mic și mai mâncau în câte un scăunel de bebe. Acum, au cam crescut și fiecare are locul adjudecat și atunci clar nu avem loc la masă. Dacă mai vine și bunica, dacă mai vine și unchiul, dacă mai vine cineva în vizită, îi punem în dormitor și vorbim la telefon.”, a spus Adrian Sînă la „Vorbește Lumea”.

 

Anca Serea face lumină în zvonurile despre divorț: ”Nu știu ce au înțeles ei”. Ce spune vedeta despre reîntoarcerea în televiziune / EXCLUSIV

 

Anca Serea, pildă emoționantă pentru părinți: Cât suntem în viață, copilul va avea mereu nevoie de părinți

Anca Serea a povestit o întâmplare emoționantă pentru părinți. 

"Bună dimineața, dragilor! Vă salutam din trenul spre Viena. Iată o pildă impresionantă, pe care am vrut să o împărtășesc cu voi:

"În fiecare an părinții lui Mihai îl duceau la bunica lui în vacanța de vară...

Și se întorceau acasă cu același tren, a doua zi.

Într-o zi băiatul le-a spus părinților săi: „Sunt mare acum, pot să merg singur la bunica?"

După o scurtă discuție părinții au fost de acord.

Au stat în picioare așteptând plecarea trenului, și-au luat la revedere de la fiul lor, dându-i un sfat pe fereastră, în timp ce Mihai le tot repeta: "Știu! mi s-a spus asta de peste o mie de ori".

Trenul stă să plece și tatăl lui i-a șoptit la urechi:

„Fiule, dacă te simți rău sau nesigur, asta e pentru tine". Și a pus ceva în buzunar.

Acum Mihai este singur, stând în tren, fără părinții lui, pentru prima dată. Admiră peisajul de la fereastră, în jurul lui străinii se împing, fac mult zgomot, intră și ies din vagon. Supervizorul îi dă câteva sfaturi despre călătoria de unul singur. O persoană l-a privit cu ochi triști.

Mihai începe să se simtă mai rău cu fiecare minut care trece.. Și chiar e speriat. Își pune capul jos, stă într-un colț, singur, cu lacrimi în ochi. Apoi își amintește că tatăl lui i-a pus ceva în buzunar. Tremurând, caută ce i-a pus tatăl lui în buzunar. A găsit hârtia, a citit-o, pe ea scria: „Fiule, sunt în ultimul vagon".

Așa este viața. Trebuie să lăsăm copiii, să avem încredere în ei. Dar mereu trebuie să fim în ultimul vagon, privind, în caz că le este frică sau dacă găsesc obstacole și nu știu ce să facă. Trebuie să fim aproape de ei. Cât suntem în viață, copilul va avea mereu nevoie de părinți", a scris Anca Serea pe pagina de Instagram.

Anca Serea, forțată de problemele de sănătate să consume un anumit aliment: „Înainte nu mâncam”

Motivul pentru care Anca Serea și Adi Sînă nu mai dorm împreună: Eu dorm în living, pe canapea

 

Anca Serea și Adi Sînă au o familie numeroasă. Cei doi au 6 copii și casa plină. Invitați în emisiunea Vorbește Lumea, de la PRO TV, Adi Sînă a dezvăluit că nu mai doarte în pat cu soția sa, din cauză că nu mai are loc. 

"Eu sunt acasă ca și la hotel. Eu dorm în living, pe canapea. Dormitorul nostru s-a trasformat în camera copiilor. Îți dai seama că nu e chiar plăcut, că eu nu am nici baia mea, nu am nici patul meu. Am o bocceluță cu pasta de dinți și mă plimb...Astăzi folosesc eu baia asta? Că aici e ocupat...Și în seara asta poate reușesc să dorm într-un pat normal. E bătaie pe fosta cameră a lui David.", a declarat Adi Sînă, în emisiunea de la PRO TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adi sina  anca serea  copii  craciun  familie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel