Saveta Bogdan, înșelată cu peste 80 de femei. Cum a descoperit trădarea: „Eu simțeam că e cu cineva, dar nu mă așteptam ca lista să fie așa de lungă”
Data publicării:
Saveta Bogdan nu a avut prea mult noroc în dragoste. După 30 de ani de căsnicie, artista a descoperit cum soțul o înșelase cu peste 80 de femei.

Saveta Bogdan a fost căsătorită de două ori. Prima dată, fiind foarte tânără, a ajuns să divorțeze rapid. A încercat și a doua oară, fără prea mult noroc, ajungând să fie trădată de soț, după 30 de ani de căsnicie. 


Recent, interpreta de muzică populară a povestit cum a aflat că a fost înșelată cu 83 de femei și cum a fost părăsită pentru o femeie mai tânără


„Am divorțat după 30 de ani de căsnicie pentru că el s-a îndrăgostit de o femeie mult mai tânără decât mine. Nu i-am stat în cale. I-am zis să plece. A plecat, iar când să iasă pe ușă i-a spus fiică-mii că vrea jumătate din cărțile pe care le aveam în casă.  Fata luând cărțile și răsfoind prin ele a găsit o listă cu femeile cu care s-a culcat.

A scris numele fiecărei femei. Tot. Se culcase cu 80 și ceva de femei, parcă 83. A scris în dreptul fiecărei femei numele, câți ani avea, unde se întâmplase evenimentul. Eu simțeam că e cu cineva, dar nu mă așteptam ca lista să fie așa de lungă.”  a mărturisit cântăreața la Antena Stars. 


Saveta Bogdan iubește din nou, după ce s-a despărțit de iubitul avocat. Cine este bărbatul care i-a furat inima: „Ne cunoaștem de câteva luni”


Saveta Bogdan este implicată într-o nouă poveste de dragoste. După două mariaje eșuate și după relația cu avocatul tinerel, artista și-a găsit de data aceasta fericirea în brațele unui ambasador. Mai mult, interpreta de muzică populară spune că acesta nu este român, iar relația este deja de câteva luni de zile. Chiar dacă s-au scris extrem de multe lucruri neadevărate despre ea în ultima vreme, femeia se află în cea mai bună perioadă a vieții ei și este extrem de împlinită pe toate planurile. 

„Am o nouă relație, cu un ambasador. Toată lumea mă face săracă, că sunt amărâtă, că sunt bolnavă, că am nu știu ce, dar nu am nimic, sunt sănătoasă, frumoasă și devreme acasă. Da, am un nou iubit și nu este român. Ne cunoaștem de câteva luni, dar nu am vrut să spun”, a dezvăluit artista, potrivit spynews.

„Este frumos, tânăr și deștept”

Mai mult, artista spune că bărbatul a făcut până acum mai multe gesturi romantice prin care să o cucerească. Cu toate acestea, Saveta Bogdan nu este dispusă să îl urmeze în străinătate, legând-o prea multe lucruri de țara sa natală. 

„Eu sunt de modă veche, nu mă pot apropia așa oricum. Mi-a adus flori destule. Nu aș renunța niciodată la România pentru a-l urma, pentru că am publicul meu care mă iubește, am lumea mea.

Este un tip foarte deștept și lui i-a plăcut că eu am un diamant pe dinte, mi-a plăcut cum vorbește, cât de frumos. Este frumos, tânăr și deștept”, a mai mărturisit interpreta de muzică populară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: divort  inselata  iubit  Saveta Bogdan 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel