Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”
Saveta Bogdan este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară de la noi din țară. Solista se poate mândri cu o carieră impresionantă de 60 de ani de activitate în spate, care au adus-o în topul artiștilor celor mai ceruți la evenimentele private. Dacă fanii se bucură să o vadă mereu pe scenă, în exclusivitate pentru Spectacola, Saveta Bogdan a mărturisit faptul că există câțiva colegi din domeniu care nu sunt la fel de entuziasmați pentru succesul ei.
„Am avut Festivalul Național Saveta Bogdan pe 18 iunie, ediția a patra, și știu că am avut foarte mulți dușmani, au fost invidioși toți, dar eu iert, îi iert. Am simțit după telefoanele care s-au dat, după vorbele care se spuneau. E vorba de colegi, au scris urât pe Facebook, pe mine nu mă deranjează, să scrie cât de urât vor ei. Înseamnă că sunt o persoană importantă dacă fac asta, au o temere de mine și înseamnă că n-au ajuns la sufletul omului și atunci caută ă mă sape pe mine, să mai iasă și ei de la naftalină, să mai vorbească lumea și de ei. Eu nu am vorbit pe nimeni de rău niciodată și nici nu o să vorbesc. Am foarte mulți dușmani și chestia asta ne deranjează, pentru că nu le fac niciun rău.”, a spus Saveta Bogdan în exclusivitat pentru Spectacola.
Chiar dacă am rugat-o pe artistă să ne dea numele celor care o vorbesc de rău, aceasta a spus că sunt prea mulți invidioși și nu ar ști să îi spună exact pe toți.
„Nu vreau să dau nume, pentru că sunt prea mulți (râde) și s-ar supăra unii pe alții, că am vorbit numai de unii. Dar am foarte mulți și îi rog să trăiască, să fie sănătoși și să mă vadă că rezist și că sunt tot pe primul loc, așa cum mă consideră ei. Ei așa spun, că doar eu sunt la televizor, că nu mai încape nimeni de mine. Păi dacă mă cheamă, de ce să nu mă duc, m-au chemat și astăzi și m-am sculat la ora 4, păi ei de ce nu se scoală? Eu îl rog pe Dumnezeu să le dea ocupație, să nu mai aibă grija mea.”, ne- mai mărturisit cântăreața.
De asemenea, Saveta Bogdan nu are o părere prea bună despre artiștii care preferă să cânte playback la evenimente, și nu live, așa acum este normal.
„Eu nu mă duc să cât cum fac alții, cu CD, eu cânt live. Eu am cântat mulți ani în restaurant, unde m-a recomandat Ileana Sărăroiu și am cântat cu Frații Pătrașcu, după care cu toată spuma muzicanților. Cântând cu ei la restaurante, am învățat meserie. Nu cântă oricine în restaurant. Am fost plecată în 30 de țări cu muzica. În America, unde am fost anul trecut, oamenii m-au plăcut foarte mult. E o stațiune acolo unde vin doar oameni cu bani mulți, vin doar vara aici, iar eu toată vara am cântat acolo. Oamenii ăia atât de mult m-au plăcut, chiar dacă nu înțelegeau ce cânt, eu cântam horele noastre românești. Mi-au dat pe aleea personalităților o steluță.”, a mai spus ea.
Deși mărturisește faptul că nu are prietenii în acest domeniu, există câteva persoane cu care artista este în relații foarte bune.
„Eu mă înțeleg cu toată lumea bine din domeniu, dar nu mai am prieteni, pentru că în muzică nu se pot face prietenii. Cel mai mult mă înțeleg cu Elena Merișoreanu, Ionica Voiculeț. Mă înțeleg bine cu toată lumea, mai ales cu cei tineri, pe care vreau să îi ajut. Sunt de acord ca tineretul să-mi cânte toate piesele, să meargă folclorul în continuare, pentru că asta e zestrea noastră.”, ne-a spus îndrăgita artistă.
În ultima vreme s-au speculat foarte multe lucruri despre situația materială a cântăreței. În acest sens, Saveta Bogdan spune că nu este nimic adevărat, pentru că ea nu duce lipsă de nimic.
„Am tot ce-mi trebuie, nu-mi lipsește nimic, vreau un lucru, mi-l iau, vreau o rochie, mi-o iau, dacă vreau cel mai scump fruct, mi-l iau, o carne cea mai bună, am tot ce-mi trebuie. Cum să spun eu că sunt săracă când am un bănuț la bancă, am tot ce-mi trebuie.”, ne-a mai spus ea.
De foarte mulți ani, de când fiica ei a decis să se mute în America, Saveta Bogdan a vizitat-o anual. Totuși, vara aceasta solista spune că a renunțat la acest obicei.
„Vara asta mi-a zis fata să nu mai merg în America, pentru că vine ea în toamnă. Dacă nu reușește, mi-a zis să merg la iarnă la ea, ca să nu mai fac frigul în casă. Am răbdat frigul anul trecut. Am băgat un calorifer electric într-o cameră, care consumă foarte mult și am plătit 1000 de lei lumina. Anul ăsta n-o să mai stau dacă e tot așa frig.”, ne-a mai mărturisit Saveta Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: colegi dusmani Saveta Bogdan