Saveta Bogdan, la un pas de MOARTE: Am stat în comă două nopți. Erau siguri că voi muri
Data publicării:
Saveta Bogdan a povestit o întâmplare tragică prin care a trecut.

Saveta Bogdan a mărturisit faptul că a trecut prin mai multe întâmplări paranormale, de-a lungul timpului. Toate au legătură cu membrii familiei, care au avut grijă de ea la un moment dat și au încercat să îi transmită mesaje. Mai mult, aceasta și-a adus aminte și de o întâmplare din copilărie, în urmă căreia putea să-și piardă viața.

"Cea mai gravă trăznaie am făcut-o când aveam doi ani jumate. La noi palincă se făcea la cazan. M-am dus, am pus gura la țeavă și am băut, crezând că e apă. După ce am înghițit câteva guri am stat frumos în comă două nopți și două zile, la spital. Ai mei au crezut că am murit, deja chemaseră femeile să descânte, să–mi facă frecții. Erau siguri că voi muri. Mi-am revenit până la urmă dar, de atunci, nu mai pot să beau absolut nimic, nici măcar o gură de bere.", a dezvăluit Saveta Bogdan, potrivit fanatik.

Interpreta de muzică populară a primit mesaje paranormale

"Primul l-am avut cu mama. Era frig în casă și am dat drumul la aerotermă. De oboseală, am adormit și am uitat s-o opresc. Tocmai murise mama și, înainte să adorm, țin minte că m-am gândit: Doamne, dacă adorm, să mă treziți, să nu mor în somn.

Și am auzit o pocnitură așa de mare în ușa încât m-am trezit și am știut imediat că a fost spiritul mamei care m-a ajutat.", a povestit Saveta Bogdan.

A doua întâmplare paranormală din viața Savetei Bogdan

"Al doilea episod a fost cu fratele meu care a murit acum doi ani. M-am dus la el la spital, dar nu știam că este atât de grav bolnav, pentru că el s-a ascuns de mine, a luat o hepatită de la stomatolog și nu mi-a spus nimic.

Am ajuns la spital, după operația lui, și m-am dus direct la șefa de salon s-o întreb de el. Mi-a spus: Doamna Saveta, trebuie să vă pregătiți pentru ce e mai rău, fratele dvs are hepatită B și nu s-a tratat deloc'. Am făcut un șoc pentru că mi-a spus că-n orice zi poate muri. Asta a fost cea mai mare lovitură din viața mea.

Am fost la el într-o vineri. Și sâmbătă dimineață, la ora 9.25, am deschis geamul. Iar pe geam mi-a apărut un abur în formă de petală de trandafir. I-am auzit vocea fratelui meu. Am știut că a murit. Peste 2 minute m-a sunat nepoata mea, de la spital, și mi-a confirmat.", a mai declarat Saveta Bogdan.

Cel mai greu moment din viața interpretei

Cel mai greu i-a fost să-și părăsească satul natal, spune vedeta, iar dorul de familie i-a făcut și mai grea mutarea la București.

"Când am plecat din Sângeorz băi. Am fost foarte necăjită că-mi las satul meu, că plec. Nu știam nimic despre lume, îmi era în permanență dor de casă. Nu puteam să stau departe de familia mea, mergeam mereu acasă să-i văd. Îmi era dor de mama, de tata, de frații mei. Nu suportăm să plec fără ei undeva. Până la urmă toată viața am dus dorul de părinți. Iar când au murit, și mai rău mi-a fost." spune artista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copilărie  moarte  Saveta Bogdan  vedete 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel