Scandalul dintre Gheorghe Turda și Constantin Enceanu: „Era invidios pe prezența mea, pe gradele mele, pe repertoriul meu, pe cariera mea”
Data publicării:
În vară, lumea muzicii populare s-a zdruncinat, după ce doi mari artiști au ajuns să se certe ca la ușa cortului. 

 

 Între cei doi artiști de muzică populară s-a iscat un adevărat război, după ce Gheorghe Turda a fost întrerupt de Constantin Enceanu în timp ce cânta. Enervat de gestul colegului său, Gheorghe Turda a aruncat cu un pahar spre Constantin Enceanu, în speranța că îl va liniști. 

 

”Eu am cântat o doină, nici n-am cântat doua versuri din strofa doinei, că s-a ridicat şi a început să urle la mine. A urlat pur şi simplu. Urla bazaconiile lui, nici nu mă interesează, că nu vreau să reproduc ce a spus. M-a derutat total, m-a întrerupt din cântare şi bineînţeles că toată lumea a rămas stupefiată de gestul lui”, a declarat Gheorghe Turda la Antena Stars, în urmă cu câteva luni. 


Paharul aruncat de Gheorghe Turda nu l-a nimerit însă pe Constantin Enceanu, ci pe fina lui Ionuț Dolănescu. 

A urmat un schimb de replici, care mai de care mai dure, dar, într-un final, amândoi au aruncat securea războiului. 

 

Gheorghe Turda spune că l-a iertat pe Constantin Enceanu


Gheorghe Turda spune că l-a iertat pe Constantin Enceanu pentru acel episod, însă nu își dorește să mai aibă vreo legătură cu el

„Eu nu sunt un om dur, ci doar corect, în relațiile cu colegii mei de breaslă. Pe Constantin Enceanu l-am iertat. Am și întins mâna. Dar nu mai vreau să mai am de-a face cu el, caracterul lui este cam îndoielnic, n-am cu cine să mai colaborez.

Enceanu a regretat de atunci, că m-am supărat, dar mai apoi s-a comportat urât, nu mi-a plăcut ce a zis despre mine pe la tv”, a zis Gheorghe Turda pentru impact.ro.

 

Motivul scandalului dintre Gheorghe Turda și Constantin Enceanu

 

Gheorghe Turda a povestit, în detaliu, ce s-a întâmplat în ziua cu pricina și cum au ajuns să își spună vorbe grele. 


„Vreau să fie ultimul interviu pe care îl acord, pe această temă. Dar, să vă spun exact cum au decurs lucrurile în acea zi, cum am fost atras în scandal.După ce s-a încheiat emisiunea de la Etno TV, a  fost organizată o recepție. Drept mulțumire, le-am propus artiștilor Ionuț Dolănescu, Constantin Enceanu și Maria Cârneci, care se aflau atunci acolo, să interpretăm câte un fragment dintr-un cântec reprezentativ.

Eu am ales o doină celebră, 'Doina Ardelenilor', pe care am cântat-o și în 1979, la 'Kennedy Center', în Washington, cu 'Doina Bucureștiului', pe vremea când unii dintre cei de la masă nici nu se născuseră ca artiști. Domnului Enceanu nu i-a convenit interpretarea mea, vocea mea belcanto, și a reacționat mahalagește, din punctul meu de vedere.

El și amicii lui, de fapt, înregistrau tot. M-au provocat. Aveam un pahar cu apă pe jumătate plin, și, ca să-l spăl de toate bârfele care i-au ieșit pe gură, de-a lungul anilor, am aruncat cu apă spre el. Dar, nu l-am udat, căci paharul mi-a căzut pe masă, apoi s-a rostogolit pe jos. Nu am mai vorbit cu el, de atunci”, a declarat Gheorghe Turda pentru Playtech, în urmă cu ceva timp. 


De la ce a pornit totul

Gheorghe Turda crede că tensiunile dintre ei ar fi apărut înainte de acest moment. Acesta și-a amintit un moment mai vechi, când i-ar fi spus lui Enceanu că a devenit artist datorită lui Tudor Gheorghe, remarcă de care acesta ar fi fost deranjat. 

„Nu mulți știu, dar cam de multă vreme Constantin Enceanu era invidios pe prezența mea, pe gradele mele, pe repertoriul meu, pe cariera mea.

El s-a născut ca artist datorită lui Tudor Gheorghe, el l-a dus la 'Floarea din Grădină'. I-am reamintit asta cândva și nu i-a convenit. A început de atunci să se comporte urât, să mă vorbească de rău.

Niciodată nu m-a invitat la restaurantul lui, să cânt, oricum nu mergeam. Am aflat însă, de la niște cunoștințe comune, că ar fi dat faliment', a mai spus cântărețul pentru sursa citată

 

Reacția lui Constantin Enceanu

„Domnul Gheorghe Turda vorbește ziua ce visează noaptea. Păi, cum să fie așa? Vinerea, sâmbăta și duminica am avut și bodyguarzi la poartă, ca să nu intre lumea buluc, am 150 de locuri la piscină.

Am încasări mari, o medie de 150 de milioane de lei vechi, pe zi. E inconștient, cum să spună să sunt falit? Vine lumea să mănânce, asta înseamnă faliment? Am 30 de angajați, am 9 fete, pe tură, în bucătărie, abia reușesc să facă față cu mâncarea și cu pachetele trimise la domiciliu.

Și, de atâta rău, cum zice că îmi merge, iată că am mai deschis și o tavernă, ”Zanzibar”, în curtea localului. Vorbește gura fără el. Probabil, e indivios că nu l-am chemat aici, ca să cânte, dar nu cânt nici eu, nu se pretează muzica populară. E un PUB, de fapt, cu un decor tineresc”, a declarat Constantin Enceanu pentru Impact. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Constantin Enceanu  gheorghe turda 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel