Drama prin care a trecut Mihai Bendeac în copilărie: „Dădeam cu pumnii în mine”
Mihai Bendeac a făcut...
Dan Negru a postat un mesaj dur pe rețelele de socializare, după ce s-a difuzat competiția în care campionul David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 de metri liber, ajungând astfel în istorie natației mondiale. Supărarea prezentatorului TV a fost reprezentată de faptul că, canalul care a difuzat această emisiune importantă pentru țara noastră, a fost la coada clasamentului, în ceea ce privește raitingul. De asemenea, Dan Negru a scos în evidență care sunt și numele care ne reprezintă în trendingul de pe Youtube, punând astfel accent pe pasiunile românilor, dar și cultura, în același timp.
”După toată emoția națională stârnită ieri de David Popovici, 0,3 rtg a fost audiența pe care a făcut-o aseară TVR difuzând Campionatul Mondial de Natație. In topul programelor românești tv, performanta romanului a fost pe locul 189 ! Adică, ieri, alte 189 de programe tv, emisiuni au fost mai urmărite. Și pe YouTube stam bine. In top trending rămân Culiță Sterp și Tzancă Uraganu. Altfel, oficial, iubim muzica clasică și apreciem performanțele de orice fel..."Falsitatea e ușoară, adevărul e dificil"-George Eliot-”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Chiar dacă foarte mulți l-au susținut în comentarii pe celebrul prezentator TV, cei vizați în cauză se pare că nu fost încântați de cele spuse. În acest sens, manelistul Țanca Uraganu i-a scris un comentariu lui Dan Negru, prin care îi spune faptul că dacă este în trending, este doar meritul său.
”Mi se pare ceva normal domnule Negru sa fiu în top peYouTube când bucur sufletele la milioane și milioane de oameni din aceasta țara!”, a fost replica dată de Țanca Uraganu, la postarea lui Dan Negru.
Prezentatorul TV l-a susținut pe acesta, spunându-i faptul că, într-adevăr, este meritul lui pentru că a ajuns în topurile muzicale, însă românii nu recunosc niciodată că sunt fani manele.
”Falsitatea e ușoară, adevărul e dificil! Asta am și spus. Nimeni nu recunoște, dar toți ascultă! Una spunem, alta facem.”, a fost replica prezentatorului TV.
David Popovici, în vârstă de 17 ani, a scris istorie la Campionatul Mondial de Natație din Budapesta, după ce a câștigat două medalii de aur, la proba de 200 de metri liber și la proba de 100 de metri liber, potrivit digisport.ro
Tânărul a înscris astfel istorie, fiind al doilea înotător care a câștigat cele două probe. Acest succes s-a mai înregistrat abia în 1973, de către Jim Montgomery.
”Nu mă așteptam, dar eram pozitiv pe parcurs. (Mai importantă decât medalia de la 200 de metri?) Cred că sunt mai mândru de cea de la 200 de metri. Acesta este doar începutul. Avem un drum foarte foarte lung. Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc că v-ați uitat”, a declarat David Popovici după ce a devenit campion mondial la proba de 100 de metri liber, potrivit sursei citate.
Citește și: Dani Oțil, ajuns în culmea disperării: ”M-au părăsit. Nu glumesc”. Prezentatorul TV s-a plâns în direct
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: conversatie dan ngru tanca uraganu vedete
Mihai Bendeac a făcut...
Pe 1 decembrie, în cerul...
Primul meci din a doua etapă a...
Mihai Bendeac a făcut...