Horoscop vineri, 22 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
În noul film din celebra franciză, Melissa Barrera revine în rolul lui Sam Carpenter, fiica nelegitimă a lui Billy Loomis, primul criminal în serie care a îmbrăcat masca de Ghostface alături de partenerul său în crimă, Stu Macher, în filmul original din 1996. „E distractiv să te întorci”, spune Barrera. „Se simte ca un film mai mare din toate punctele de vedere și e grozav să mă reunesc cu familia.”
De la atmosfera de pe platou până la povestea filmului, „Scream VI” este o aventură de familie. O găsim pe Sam, sora ei vitregă Tara (Jenna Ortega) și prietenii lor, gemenii Mindy (Jasmin Savoy Brown) și Chad Meeks-Martin (Mason Gooding), care s-au mutat din Woodsboro la New York după au reuşit să supravieţuiască crimelor comise de Ghostface.
Fiind singurii supraviețuitori din grupul lor de prieteni au căutat să o ia de la capăt, în altă parte. „«Scream VI» are loc la scurt timp după evenimentele din ultimul film și îi găsește pe toți încercând să depăşească ceea ce s-a întâmplat. Ne-a plăcut ideea că această poveste a fost plasată chiar pe urmele filmului anterior şi explorează modul în care fiecare dintre personaje internalizează experiența pe care a avut-o. Și îi găsește într-un oraș mare, înconjuraţi de o energie care îi ajută să meargă mai departe... și, desigur, Ghostface îşi face apariţia. Aşa realizează că, chiar și într-un oraș cu milioane de oameni, nu se pot ascunde de el”, spune Gillett.
Acum, în New York City, Tara și gemenii merg la facultate, în timp ce Sam are două joburi și se luptă cu demonii ei. Cvartetul de supraviețuitori din Woodsboro și-a format propria familie pe care Chad o numește „Core Four” în ciuda obiecțiilor tuturor celorlalți.
Toți încearcă să-și continue viața, chiar dacă fiecare în felul său. Hipervigilența lui Sam o înnebunește pe Tara, dar lucrurile par să meargă destul de bine. Tara vrea doar să uite tot ce s-a întâmplat în Woodsboro și să ducă o viață normală. „Își iubește sora”, spune Ortega. „Singura problemă este că acum Sam nu o lasă singură nicio secundă. Uneori ai nevoie de spațiul tău. Este interesant de văzut cum Sam și Tara trec prin experiența Ghostface de data aceasta.”
Tara, Chad și Mindy sunt prieteni încă din liceu, având o legătură strânsă, mai ales pe fondul experienței de a cădea victime furiei criminale a lui Richie și Amber, precum și a legăturilor lor cu ucigașii și victimele primelor crime din Woodsboro. Pe lângă faptul că Sam este fiica lui Billy Loomis, Chad și Mindy sunt nepoţii lui Randy Meeks, care a apărut în filmul original și a murit în cele din urmă de mâna lui Ghostface, în filmul din 1997. Vorbind despre personaje, Ortega explică: „Nu am vrut să ne abandonăm unul pe celălalt. Am devenit mult mai apropiaţi și New York-ul este literalmente cât mai departe posibil de Woodsboro. Este în partea opusă a țării.”
Mutarea filmului în New York deschide mai multe oportunități pentru haos, potrivit lui Barrera. „Este mult mai plin de suspans pentru că oriunde merg – în metrou, pe străzi, oriunde s-ar afla – sunt mulți oameni. Oricine ar putea fi Ghostface. Și ăsta este unul dintre elementele care îi face pe oameni să revină la franciză, mereu e ceva diferit.”
Franciza Scream este iubită de numeroşi fani care sunt profund atașați de diferite elemente. Aşa că orice schimbare adusă unei astfel de francize emblematice poate fi riscantă. Dar noua echipă „Scream” știe ce face: filmul din 2022 a adus deja 140 de milioane de dolari încasări de box office și a dat o nouă viață seriei.
După succesul francizei, Paramount Pictures și Spyglass Media Group au readus aceeași echipă de regizori pentru a face un nou film. Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett revin la cârmă împreună cu producătorul executiv Chad Villella (cei trei formează colectivul de film Radio Silence), producătorii William Sherak, James Vanderbilt și Paul Neinstein de la Project X și scenariştii Vanderbilt și Guy Busick . Creatorul original al „Scream”, Kevin Williamson, s-a întors și ca producător executiv, alături de Gary Barber și Peter Oillataguerre, Ron Lynch, Cathy Konrad și Marianne Maddalena de la Spyglass Media Group.
Cu echipa pregătită și cu un scenariu grozav, producția a început în iunie 2022, la doar cinci luni după lansarea filmului anterior din franciză.
„Marea provocare a fost că a trebuit să le oferim oamenilor un motiv real pentru care acest film ar trebui să revină în viața lor, de ce aceste personaje și această franciză ar putea avea în continuare o valoare semnificativă din punct de vedere cultural și să rămân un subiect contemporan. De asemenea, a trebuit să ne asigurăm că aducem cu adevărat un omagiu filmelor originale ale lui Wes Craven”, spune Gillett.
Producătorul executiv Chad Villella adaugă: „Singura analogie pe care o folosim întotdeauna este că, dacă «Scream 5» a fost unul dintre cele mai mari hituri, aceasta este partea B, punk rock a francizei. Am adus un pic de acțiune și am ridicat nivelul intensităţii, ceea ce face filmul mai distractiv și te face să simți că te afli într-un loc diferit și te uiți la un Scream diferit, dar clar primești un Scream autentic.”
Și în centrul tuturor filmelor Scream este elementul whodunit care, crede Villella, se aliniază cu tendinţele actuale, dând filmelor o relevanță suplimentară. „Oamenii iubesc elementul de mister şi vor să descopere cine e criminalul şi să desprindă straturile de ceapă”, spune Villella. Sau, după cum spune producătorul William Sherak: „Am ascuns un film de acțiune într-un film de groază”.
Iar regizorii știau că distribuția va fi pregătită pentru provocare. „Se pare că cele mai bune scene de acțiune sunt cele în care actorii fac cascadorii”, spune Gillett. Ca exemplu, Barrera citează scena în care personajele se târăsc între două ferestre de apartament pe o scară aproape distrusă, mult deasupra străzii. „A fost nebunie”, spune ea. „Am fost îngroziți să filmăm asta pentru că e mai violent și se simte mai intens decât data trecută. Scenariştii au dus secvenţa la un alt nivel. ”
„Aceasta este frumusețea lui Scream”, adaugă ea.
În noul film Scream, cele patru supraviețuitoare ale crimelor lui Ghostface părăsesc micul orăș Woodsboro pentru a începe o viață nouă la New York. Însă nici aici nu găsesc linişte şi nu scapă de Ghostface.
În „Scream VI”, Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett revin la cârmă împreună cu producătorul executiv Chad Villella, producătorii William Sherak, James Vanderbilt și Paul Neinstein de la Project X și scenariştii Vanderbilt și Guy Busick. În rolurile principale îi regăsim pe Melissa Barrera, Hayden Panettiere, Jenna Ortega, Courteney Cox şi Dermot Mulroney.
„Scream VI” este distribuit în România de Forum Film şi are premiera în cinematografe în data de 10 martie 2023.
TRAILER:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: Courteney Cox dermot mulroney devyn nekoda hayden panettiere henry czerny jack champion jasmin savoy brown jenna ortega josh segarra liana liberato mason gooding melissa barrera roger l- jackson samara weaving scream tony revolori
Iată ce-ți rezervă astrele...
Pozele în care celebrul actor...
Vă prezentăm programul de joi,...
În filmul „Retreat Vama...