Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Festivalul Beach, Please! s-a înființat pe ideea combaterii consumui și traficului de droguri. Cu toate acestea, mai mulți tineri și părinți au fost revoltați când au sesizat tipologia unor invitați pe scena cea mare.
Wiz Khalifa este doar un exemplu, pe scenă fiind și alți artiști „certați” cu substanțele interzise de lege, cel puțin interzise în România.
Într-o intervenție televizată, Selly a comentat toate criticile aduse la adresa sa.
„Spuneau că nu pățești nimic, că nu a murit nimeni niciodată. Au ajuns roboți. Am văzut persoane care au ajuns prăjite din cauza asta (n.r. droguri). Am urât tot timpul orice legat de această substanță, unii pot să o consume recreativ.
Sunt împotriva legalizării acestei substanțe, deoarece legalizarea ar putea fi o problemă. Dar dintr-un joint nu moare nimeni. Implicațiile pe care consumul de canabis le are, în mod regulat, se văd la cum gândește omul peste ani de zile”, spune Selly, la RTV.
„Sunt oameni care au consumat și au ajuns la lucruri mai grele.
Dar susțin declarația mea: nu a murit nimeni, niciodată, dintr-un joint. Sunt împotriva legalizării oricum. I-am unit pe toți într-o supărare, și pe cei din stânga, și pe cei din dreapta. Puterea exemplului e foarte clară: ai fumat un joint, ai fost arestat. Legea s-a aplicat, nu a închis nimeni ochii”, a adăugat acesta.
„De ce a fost trimis la avion și nu a fost arestat 24 de ore? Aceasta este o întrebare pe care ar trebui să o adresați autorităților. Sunt de 12 ani în online, am această pasiune de a face videoclipuri pentru internet.
Nici atunci, dar nici acum, nu am promovat lucruri nocive, nu doar droguri, nimic altceva. Am avut grijă să mă asigur că sunt un exemplu pozitiv. Mi-aș învăța copilul să nu aibă idoli.
Poate am avut mici scăpări de-a lungul timpului, dar am avut grijă ca tot ce fac eu să fie impecabil, să am un mesaj pozitiv și să nu influențez negativ. Am muncit și am reinvestit banii în proiecte mai ample. „Beach, Please!” a adus 50 de milioane de euro în economie.
Am încercat să facem totul ca la carte, au fost 5 zile epuizante, fără niciun incident.
Toți s-au simțit bine. Au existat persoane care au leșinat din cauza deshidratării, unii s-au lovit pentru că s-au împins unii în alții. Nu sunt victime după acest eveniment, am avut salvări și mulți medici acolo tocmai pentru asta.”, a declarat Selly, la RTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...