Sergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România, la TIFF
Data publicării:
Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). 

Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, în cadrul unui eveniment cu totul special: Sergei Polunin Up, Close and Personal. Cu o zi înainte, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecția documentarului Dancer (r. Steven Cantor), o incursiune emoționantă în viața sa tumultuoasă.

 

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o. În 2019, a dansat alături de balerina Alina Cojocaru în Romeo și Julieta. Cea mai populară apariție a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral și a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.

În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat și în lumea filmului, în producții precum Murder on the Orient Express (r. Kenneth Branagh), Red Sparrow (r. Francis Lawrence) sau The White Crow (r. Ralph Fiennes). Supranumit și ,,băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite – prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani - și a declarațiilor controversate, Polunin este protagonistul unui documentar revelator, Dancer (r. Steven Cantor), proiectat la TIFF miercuri, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu starul. Continuarea documentarului, Dancer II, va fi semnată de Anton Corbijn.


Show-ul Sergei Polunin Up, Close and Personal, pe care spectatorii din România vor avea ocazia să-l vadă joi, 29 iulie, de la 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, va debuta cu proiecția Bolero, un performance coregrafic în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune prin mișcările renumitului dansator, amplificate de efectele vizuale realizate de artistul  Teun van der Zalm. Ross Freddie Ray semnează conceptul și coregrafia spectacolului.

Youtube video image

Seara va continua cu Sacré, un spectacol bazat pe Ritualul primăverii, al lui Igor Stravinski, și inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi. Lupta constantă dintre emoție și rațiune, tema centrală a spectacolului care a făcut înconjurul lumii, dezvăluie multiplele straturi ale personalității lui Polunin, oferind publicului ocazia de a-l descoperi, prin intermediul mișcărilor, ca dansator și creator, dar mai ales ca om. La final, Sergei Polunin va participa la o discuție cu publicul și va oferi detalii din culisele parcursului său artistic spectaculos și atipic.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: dans  sergei polunin  tiff 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel