Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Sharon Osbourne, în vârstă de 68 de ani, a fost cea care le-a dezvăluit fanilor că a fost diagnosticată cu COVID-19. De asemenea, le-a mărturisit că a fost internată în spital cu boala respiratorie contagioasă.
„Am vrut să împărtășesc că am fost testată pozitiv pentru COVID-19. După o scurtă spitalizare, acum mă recuperez într-o locație departe de Ozzy (care a dat rezultate negative) în timp ce emisiunea se află într-o pauză programată”, a scris vedeta pe Instagram.
„Vă rog să rămâneți în siguranță și sănătoși”, și-a încheiat postarea Sharon.
Cei care lucrează la emisiunea lui Sharon și-au trimis urările de bine pe rețelele de socializare: „Vă dorim o recuperare rapidă, doamnă. Vă iubim”.
Testul pozitiv al lui Sharon a venit la doar câteva zile după ce co-gazda ei Talk, Carrie Ann Inaba, a contractat virusul.
"După cum puteți vedea, Carrie Ann nu este aici astăzi cu noi", a declarat Sheryl Underwood telespectatorilor în timpul emisiunii de joi. "A aflat în această dimineață că a dat rezultate pozitive la COVID-19. Evident, gândurile noastre sunt cu ea, o iubim și ne rugăm pentru o recuperare completă."
„Îmi trimit toată dragostea și rugăciunile către Carrie Ann”, a adăugat atunci Sharon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: covid-19 international sharon osbourne vedetă
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...