Bogdan Medvedi și Anișoara Cojocaru i-au cucerit pe jurații de la Vocea României. Tânăra a avut parte de o surpriză imensă
La 63 de ani, Sharon Stone a găsit puterea să vorbească despre atrocitățile la care a fost supusă în copilărie.
În autobiografia The Beauty of Living Twice, actrița rememorează traumele din primii ani de viață, când cei care ar fi trebuit să-i ofere dragoste și protecție, s-au transformat în călăi. Bunicul actriței le-a abuzat sexual pe ea și pe sora ei, în timp ce bunica nu doar că nu intevenea să le salveze, ci își susținea soțul în comportamentul bolnav.
Actrița și-a reamintit de un moment de o cruzime extremă, de pe vremea când avea doar 8 ani, iar sora ei 5. Bunica a forțat-o să își privească bunicul cum o abuza sexual pe sora ei mai mică. Cele două surori au păstrat tăcerea ani de zile și abia la maruritate au găsit forța de a spune adevărul despre calvarul îndurat.
Potrivit the Independent, când s-a prezentat la înmormântarea bunicului ei, Sharon, pe atunci ]n vrst[ de 14 ani, şi-a dat seama cum „copil fiind, e posibil să ajungi să nu simţi decât bucurie şi uşurare atunci când eşti, pentru prima dată, în faţa morţii. Uşurare şi un mare gol interior, în cazul meu.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: abuz bunic sharon stone sora
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...