Shift, motivul pentru care nu și-a făcut relație. Ce își dorește artistul de la o femeie: „Deci e greu cu mine”
Data actualizării:
Data publicării:
Shift este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Chiar dacă se bucură de o carieră de succes, acesta nu se grăbește în ceea ce privește dragostea. 

Shift a fost întotdeauna atent să își țină viața privată departe de ochii curioșilor. Chiar dacă toată lumea s-ar și așteptat ca artistul să aibă pe cineva în viața sa, dar să țină totul departe de lumina reflectoarelor, se pare că aceasta este singur și nici nu își dorește o relație. Shift este foarte pretențios atunci când vine vorba de relații și își dorește să aibă alături pe cineva cu care să se înțeleagă perfect.


„Sunt un tip foarte pretențios și sunt foarte complicat și dificil. Deci e greu cu mine, dar sunt un băiat foarte de treabă. Am o energie foarte bună și îmi doresc zi de zi s-o transform într-una și mai bună și am dragoste pentru toată lumea”, a spus Shift la Antena Stars.


Artistul este foarte implicat în ceea ce privește cariera muzicală și spune că se simte mult mai bine atunci când este singur. Viața de artist este mai mult la studio, iar acesta nu poate accepta să fie controlat sau bătut la cap. Shift a fost prezent prin intermediul Skype în emisiunea Showbiz Report unde a vorbit despre motivul pentru care este încă singur. 


„Stau foarte mult la studio, nu răspund tot timpul la telefon, uneori nu ajung.... Sunt o fire destul de singuratică. Îmi place să nu fiu bătut la cap. Nici nu-mi place să bat la cap. Nu sunt genul de persoană care să bat la cap”, a mărturisit artistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: artist  iubita  relatie  Shift 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel