Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”
Noul sezon al emisiunii „Vocea României”, cu numărul 12, a debutat vineri, 13 septembrie, de la ora 20:30, aducând pe scenă voci surprinzătoare care au impresionat pe Tudor Chirilă, Irina Rimes, Horia Brenciu, Theo Rose și Smiley. Printre cei care au urcat pe scenă s-a aflat și Silviu Mircescu, cunoscut din serialul „Clanul”.
Silviu Mircescu a avut un moment special la „Vocea României”, cântând piesa „You Can Leave Your Hat On” de Joe Cocker și oferind un spectacol electrizant în timp ce renunța la diverse articole vestimentare, demonstrând astfel o altă fațetă a personalității sale, una mai sensibilă decât rolurile dure cu care ne-a obișnuit: „Chiar dacă afișez masca asta de bărbat puternic și, așa cum sunt eu, cu tatuajele și cu fața asta a mea, pe interior sunt un om foarte sensibil”, a mărturisit actorul.
Te-ar putea interesa și: Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Diandra, după Insula Iubirii: „Vedem în timp cum se prezintă situația”
Deși este cunoscut mai mult ca actor, aceasta nu este prima dată când Silviu participă la „Vocea României”. În urmă cu 13 ani, în perioada studenției, el a încercat să-și facă loc în competiție, însă atunci nu a reușit să întoarcă niciun scaun. Acum, revenind pe scenă, și-a propus să depășească acea experiență și să impresioneze.
Te-ar putea interesa și: Carmen de la Sălciua, dezvăluiri despre fosta căsnicie: „Nu mă vedeam până la finalul drumului alături de el”
Competiția pentru a-l câștiga în echipă a fost acerbă între Smiley și duo-ul format din Theo Rose și Horia Brenciu, însă Silviu a decis să continue alături de aceștia din urmă.
Silviu Mircescu a vorbit și despre băiețelul lui, Tony, în vârstă de 4 ani: „Efectiv mi-a schimbat viața de când s-a născut. Sunt un om fericit. Înainte, de exemplu, aveam foarte multe probleme, foarte multe depresii. Mă gândeam la ce-i mai rău. Viața de artist: Ziua vesel, noaptea trist”, a declarat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete