Simona Gherghe a jignit o concurentă din emisiunea „Mireasa”. Fanii au criticat-o aspru / VIDEO
Data publicării:
Simona Gherghe a fost aspru criticată, după vorbele pe care i le-a spus unei concurente din casa „Mireasa”.

Simona Gherghe este una dintre cele mai longevive prezentatoare TV de la noi din țară. Lucrurile care au propulsat-o pe vedetă în carieră au fost naturalețea, dar și profesionalismul, de care aceasta a dat dovadă, de-a lungul timpului. Tocmai datorită acestor calități, fanii emisiunii „Mireasa”, pe care vedeta o prezintă deja de ceva vreme, nu s-ar fi așteptat niciodată ca vedeta să calce pe picior greșit. Concret, recent, în cadrul unei ediții a unei emisiuni, prezentatoarea TV a insultat fără să-și dea seama, o concurentă. Respectiva fată povestea cum nu poate acapara frigiderul, întrucât sunt și alți concurenți care trebuie să aibă acces la el. În replică, Simona Gherghe i-a spus faptul că nici nu ar putea intra în frigider, pentru că nu are cum, concurenta având forme ceva mai proeminente. După ce și-a dat seama de gluma deplasată pe care a făcut-o, prezentatoarea a încercat să îndrepte lucrurile, dar fanii au taxat-o dur pentru cele spuse. 

„Sinceră să fiu, nu pot să mă bag în frigider, pentru că suntem toate la un loc”, a fost replica dată de concurentă.

„Pentru că nu încapi”, a completat-o imediat Simona Gherghe, după care a reacționat imediat: „Scuze, nimeni nu încape. A fost o glumă foarte proastă.”

VEZI și: Recunoașteți personajul? Este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV

@cornelusajucausa #misiuneatiktok #mireasa #cornelusajucausa #pamflet ♬ sunet original - Tik Toker

Fanii au taxat-o dur pe prezentatoare

Chiar dacă Simona Gherghe spera că fanii vor trece cu vederea gestul făcut de ea, internauții au taxat-o dur pe aceasta, cerând chiar înlocuirea ei din cadrul emisiunii „Mireasa”.

„Dacă zicea un concurent așa ceva, o lua razna cinstita Simona.”

„Uneori, chiar vorbești urât cu concurenții. Nu e ok.”

„O caracterizează ironia și umilirea concurenților.”

„Dacă ar fi prezentat în alte țări, și-ar fi pierdut locul de muncă.”

„Sunt multe cuvinte jignitoare spuse către concurenți. Trebuie schimbată prezentatoarea.”, au fost câteva dintre părerile fanilor, exprimate pe rețelele de socializare.

Simona Gherghe și-a uimit fanii. A postat o fotografie cu trei teste de sarcină: „Cea mai așteptată veste”

Cum a ajuns Simona Gherghe în televiziune

În urmă cu ceva timp, prezentatoarea le povestea fanilor cum a ajuns să fie prezentatoare la Antena 1. Dacă atunci, avea mari emoții, pentru că susținea „proba vieții ei”, acum, aceasta se poate mândri cu o carieră de 20 de ani în televiziune. 

"9 aprilie 2002. Am ajuns la Bucureşti, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu ştiam oraşul, căci ultima vizită aici fusese în decembrie 1989. Nu-mi amintesc dacă aveam emoţii, ştiu că mi-era somn. Am luat un taxi din gară, spre Băneasa. Ne-a plimbat mult, s-a prins că nu suntem de-ai locului, aşa că şoferul chiar s-a oferit s-o facă pe ghidul. Am ajuns în redacţia ştirilor, în mijlocul unui breaking news. Toată lumea era agitată, se vorbea mult, se gesticula, aveam senzaţia că toţi aleargă din montaj în redacţie.

Nu mai ştiu cine m-a preluat, cert e că am fost aşezată pe un scaun, în regie. Practic în inima transmisiunii. Pe monitoare, Sandra Stoicescu şi Radu Coşarca. Iar eu, la câţiva metri de ei. Cred că nici n-am îndrăznit să respir. Erau funeraliile Reginei Elisabeth (The Queen Mother). După ediţia specială, urma proba mea, în platoul Observatorului. Fusesem chemată de la Iaşi, unde eram corespondentul ştirilor, iar cei din redacţia de la Bucureşti căutau un prezentator-reporter. Aveam un sacou care stătea pe mine ca pe gard. I-am spune, acum, oversized… cert e că atunci nu era ce trebuia “pe sticlă”.

Sandra m-a luat de mână şi m-a dus în garderoba ei. Aşa am ajuns să dau proba în sacoul ei roşu, de care mulţi ani am pomenit. Câteva ore mai târziu, în aceeaşi redacţie, de la biroul Sandrei, căutam o chirie, undeva în Nord. De parcă aş fi ştiut cartierele… Tata mă aştepta vis-a-vis de Antenă, era pe vremuri o cofetărie. Să fi stat acolo vreo 12 ore. La capătul lor, eram angajata Observatorului. Ziua aceea avea să-mi schimbe viaţa.

Pe 15 aprilie 2002, am prezentat primul meu jurnal de ştiri, în direct, la Antena 1. Acum fix 20 de ani! Restul e istorie. Istoria a jumătate din viaţa mea", a scris Simona Gherghe pe rețelele de socializare, în urmă cu ceva timp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: concurenta  jignit  mireasa  simona gherghe 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel