Simona Gherghe, infectată cu COVID-19 pentru a doua oară. Prezentatoarea TV se află în izolare
Data publicării:
Simona Gherghe se află în izolare, după ce s-a infectat pentru a doua oară cu COVID-19.

Simona Gherghe a lipsit câteva zile de pe rețelele de socializare, iar fanii s-au întrebat ce se întâmplă cu vedeta. Ulterior, prezentatoarea TV a dezvăluit motivul pentru care nu a mai fost activă în mediul online. Ei bine, la patru luni de când a ieșit pozitiv la testarea pentru COVID-19, vedeta are din nou coronavirus.

Simona Gherghe e infectată pentru a doua oară cu COVID-19

Vedeta le-a mărturisit fanilor că ea și soțul său s-au testat înainte de a-i lua pe cei mici de la bunici, deoarece ea avea semne de răceală. Din nefericire, testul Simonei Gherghe a ieșit pozitiv, iar din acest motiv, vedeta s-a izolat de restul familiei.

Totodată, prezentatoarea TV a precizat că are o formă ușoară și că se simte bine, însă îi este foarte dor de copii.

”Am COVID. După patru luni, m-am îmbolnăvit din nou. Habar n-am de unde, cum, cert e că sunt în izolare până joi. Pare o formă mai ușoară, sunt mult mai bine ca data trecută și sper să rămână așa. Mi-e foarte dor de copii, au rămas la bunici, la țară. De altfel, așa m-am și testat, având simptome de răceală ușoară. Știam că mergem la bunici să-i luăm pe Ana și Vlad și am zis să nu riscăm nimic. Și bine am făcut... Cam asta e! Să ne vedem cu bine”, a spus Simona Gherghe pe rețelele de socializare.

Care este cel mai mare complex al Simonei Gherghe

Chiar dacă pe sticlă, în fața fanilor ei, afișează o imagine perfectă, vedeta a dezvăluit în mediul online faptul că și ea, la rândul ei, s-a confruntat cu complexele. Extrem de deschisă cu comunitatea pe care a reușit să o strângă până acum pe Instagram, aceasta le-a mărturisit fanilor care este cel mai mare complex, pe care îl are de foarte mult timp. Simona Gherghe nu poate scăpa de el, ci a trebuit să învețe cum să-l acopere, astfel încât să nu mai fie atât de proeminent.

„Astăzi vorbim despre complexe. Despre complexul pe care eu îl am și îl am practic dintotdeauna. Am cearcăne și mă lupt de când mă știu să găsesc produse care să mă ajute să le acopere, fie că e vorba de machiaj sau creme minune. Am o mulțime de nopți nedormite cu copii mici. Mamele cu copii mici știu treaba asta foarte bine”, a dezvăluit Simona Gherghe pe rețelele de socializare. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   covid  sănătate  simona gherghe 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel