Simona Gherghe, reguli stricte pentru copiii ei: „Altfel va fi haos”. Ce nu au voie să facă Ana și Vlad
Data publicării:
Simona Gherghe a vorbit despre educația pe care le-o oferă copiilor ei. 

Simona Gherghe este mămica a doi copii superbi. Vedeta petrece extrem de mult timp alături de Ana și Vlad și se implică 100% în educația și creșterea lor. Mai mult, spre surprinderea tuturor, tot vedeta este și partea mai strictă a familiei. Chiar dacă îi iubește pe cei mici extrem de mult, Simona Gherghe este de părere că aceștia trebuie să știe ce înseamnă disciplina, astfel încât să aplice aceste reguli și în diverse comunități în care merg, precum e grădinița. 

”La capitolul năzbâtii, nu pot spune că au făcut mare lucru. Se mai ceartă, se mai păruiesc între ei. Lucruri din acestea care știu ei că mă supără pe mine. Au mai spart obiecte, dar nu poți să te superi pe ei. sunt copii, sunt mici și când vin așa cu mutrița și spun – Mami, îmi pare rău! Nu am vrut! – uiți tot, ce să faci.

Eu sunt cea autoritară în familie, pentru că cei mici trebuie să știe și de o anumită disciplină. La vârsta aceasta este importantă rutina, sunt importante și regulile și trebuie să ne ținem de ele pentru că altfel va fi haos.

Dacă nu ar mai ști de nicio regulă le-a fi mai greu și la grădiniță și la școală. De aceea vreau să respecte anumite reguli care țin de alimentație, care țin de igienă, de programul lor de somn”, a afirmat Simona Gherghe, potrivit Fanatik.

VEZI și: Simona Gherghe, de urgență la medic: „Se poate transforma într-un episod grav...”

 

Simona Gherghe, o gospodină desăvârșită

Chiar dacă are o carieră care îi solicită foarte mult timp, Simona Gherghe își găsește în fiecare zi timp pentru a le găti celor mici. Vedeta se axează pe mâncăruri simple, dar și delicioase, care au devenit, în timp, preferatele lui Vlad și ale Anei. 

”Când pot să le gătesc, mai ales în weekend, da mâncăm mâncare gătită în casă, lucruri care știu că le plac. De exemplu, ei iubesc spaghetele, le fac ciorbe. Dimineața le fac omlete, frigănele. După-amiaza mănâncă la grădiniță, seara le prepar la cină ce se poate: mămăligă cu brânză și smântână, sandviciuri.

Nu mai sunt atât de strictă ca atunci când erau mici când eram disperată ca toată mâncarea să fie bio, dar am totuși grijă și acum să existe un echilibru în dieta lor. Nu mănâncă atât de mult dulce cât și-ar dori ei, dar le-am explicat și acolo că asta ține tot de sănătatea lor și de sănătatea dinților, și au înțeles”, a mai spus celebra prezentatoare de la Mireasa, potrivit sursei citate. 

Simona Gherghe, revoltată de mizeria pe care a găsit-o într-un mall din Capitală: „Toalete mizerabile și aproape mereu fără săpun la baie”

 

Fata vedetei, implicată în foarte multe activități extrașcolare

În același timp, vedeta și soțul ei trebuie să se împartă și între activitățile pe care fetița lor a ales să le practice. Chiar dacă Simona Gherghe vede că cea mică este epuizată, ambiția e mai presus de orice, astfel încât Ana nu vrea să renunțe la nicio activitate.

”Ana a vrut să se înscrie la aproape toate grupurile de la grădiniță. Ne-am trezit că are și două cluburi pe zi, ceea ce este foarte mult. A vrut și la tenis, a vrut și la înot, și la balet, și la cooking, și la științe și la engleză suplimentar, la teatru.

Și este epuizată, dar nu vrea să o retrag de pe nicăieri. Vlad fiind mai mic, abia îl împrietenim cu înotul și o să urmeze schiul”, a mai adăugat vedeta de la Antena 1.

Citește și: Mirela Vaida: „Multă lume mă acuză că eu nu fac nimic”. Cum arată viața prezentatoarei TV, dincolo de celebritate / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii  educatie  familie  simona gherghe 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel