Simona Gherghe și-a uimit fanii. A postat o fotografie cu trei teste de sarcină: „Cea mai așteptată veste”
Data publicării:
Simona Gherghe a postat în mediul online o fotografie cu trei teste de sarcină.

Simona Gherghe a șocat pe toată lumea, cu ultima postare făcută pe rețelele de socializare. Celebra prezentatoare TV a distribuit în mediul online o fotografie cu trei teste de sarcină. În timp ce fanii, dar chiar și unele colege de-ale sale de breaslă, precum Mirela Vaida, au crezul faptul că vedeta așteaptă încă un copil, Simona Gherghe voia să transmită de fapt, pe această cale, faptul că este ziua fetiței sale. Se pare că aceasta a păstrat ambele teste de sarcină, astfel încât reprezintă una dintre cele mai de preț amintiri pe care le are. Simona Gherghe le-a scris cu emoție și câteva rânduri fanilor săi. 

„Între prima și a doua fotografie, sunt fix șase ani! Șase ani de la cea mai așteptată veste. O veste care a venit după o lungă și dureroasă așteptare, după multe temeri și gânduri că, poate, mie n-o să mi se întâmple. Dar când a fost, am știut, am simțit înainte să am confirmarea din trei surse. M-am emoționat când am văzut poza cu testele, căci am retrăit toate stările din ziua aceea de toamna a lui 2016. Dar și tot ce a urmat, până la fotografia de ieri, cu Nuchi în brațele mele. Deși e înaltă, încă îmi place s-o țin așa și o pun să-mi promită că o să mă lase s-o pup și s-o îmbrățișez toată viața!”, a scris Simona Gherghe pe rețelele de socializare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Simona Gherghe | TV HOST (@simgherghe)

Reacția Mirelei Vaida

Se pare că nu dor unii dintre fani au înțeles greșit mesajul, ci și colega sa de breaslă, Simona Gherghe, care a crezut faptul că vedeta mai așteaptă încă un copil.  Aceasta nu s-a ascuns și a scris în văzul tuturor ce a gândit.

„Am crezut ca ne mai dai o veste!”, a fost mesajul transmis de Mirela Vaida.

„Nu nu! Noi rămânem la doi.”, a fost răspunsul oferit de Simona Gherghe. 

Poate te interesează și: Fiul Andreei Mantea refuză să-și vadă tatăl. Ce a dezvăluit vedeta: „Nu mă mai bag”

 

Simona Gherghe s-a mutat cu actualul ei soț, după o lună de relație

Simona Gherghe trăiește o poveste foarte frumoasă de dragoste cu cel cu care a întemeiat o familie, dar are și doi copii. Vedeta povestea recent faptul că, deși nu era adepta noțiunii de „dragoste la prima vedere”, fluturii în stomac au venit extrem de repede, după ce l-a întâlnit pe actualul ei soț.

"Ne-am plăcut mult la început. Nu prea cred eu în dragoste la prima vedere… dar iubirea a venit destul de repede, pentru că ne-am mutat împreună cam la o lună de când ne-am cunoscut.

Nu am pus foarte mare preţ pe povestea asta cu nunta. A fost o petrecere intimă, organizată într-un timp scurt. Nu am visat la rochia de mireasă şi sute de invitaţi… Mult mai mult decât să fiu mireasă mi-am dorit să fiu mamă.", a dezvăluit recent Simona Gherghe, potrivit viva.

 

De la ce pornesc certurile dintre cei doi parteneri

Mai mult, Simona Gherghe este o persoană foarte calmă și relaxată, acesta fiind motivul principal de la care pornesc și certurile dintre cei doi.

„De fapt, cred că de aici sunt mai toate motivele noastre de ceartă. Lui i se pare că sunt prea relaxată, mie – că el e prea stresat. Şi tot aşa”, a declarat Simona Gherghe pentru viva


Când vine însă vorba despre creșterea copiilor, vedeta este o mămică relaxată, iar soțul ei este cel mai protector.


„E mai panicat ca mine. Îi tot spun să încerce să aibă mai multă încredere în ei că se descurcă. Şi da, îi răsfaţă şi el mult”, a mai spus vedeta. 

Citește și: Ioana Ginghină, rețetă de brioșe sănătoase, cu ciocolată. Sunt gata în câteva minute

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii  familie  gravida  instagram  simona gherghe 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel