„M-a lovit cu pumnul în spate”. Simona Gherghe, episod traumatizant în copilărie. Abuzuri fizice ale antrenorilor au făcut-o să renunțe la gimnastică: „Tot ce-a urmat a fost un coșmar”
Simona Gherghe a povestit cum a fost agresată de cei doi antrenori la cursurile pe care le frecventa, în copilărie. Viitoarea carieră și pasiune se stinseseră înainte de a fi gustate de prezentatoarea TV. Cum a scăpat de chinurile celor doi aflați, mai jos.

Simona Gherghe, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV, a dezvăluit pe blogul său personal un episod dramatic din copilăria ei. Aceasta a vut mai multe încercări în viață, iar în prezent, pe lângă activitatea TV, aceasta mai participă și la un podcast unde discuțiile sunt dedicate experiențelor de părinți, un canal ce îndrumă părinții către alegerile cât mai potrivite în cazul copiilor lor.

 

Un episod dramatic din copilărie

Aflăm din blog-ul personal al vedetei, că atunci când era mică, Simona o avea ca model pe Nadia Comăneci, celebra gimnastă. Pasiunea sa pentru caracterul gimnastei nu a trecut neobservată de părinți, lucru ce a culminat cu înscrierea Simonei la cursurile unei clase speciale de gimnastică. Pentru a fi verificată ca aptitudini, antrenorul a pus-o să facă șpagatul, iar procedeul nu a reușit așa cum a trebuit, fapt ce a dus la agresarea Simonei de către „domnul Radu”, antrenorul, prin aplicarea unei lovituri de pumn în spate. Trebuie menționat că Simona avea vârsta de până în 14 ani.

 

”Toată copilăria mea mi-am dorit sa fiu Nadia. În jocurile noastre, noi, fetele ne băteam pentru rolul ei. Iar când am împlinit vârsta de școală, părinții mei, martori ai acestei pasiuni, m-au dat la o clasă specială de gimnastică. Asta însemna antrenamente zilnice. Si, în fiecare dimineață, de la 8 la 9, balet.

Și prima oră de balet. În sală, antrenorul de gimnastică, domnul Radu, si balerina, doamna Balog. (Interesant, acum îmi dau seama că așa le-am zis dintotdeauna: domnul și doamna, într-o epocă în care toți erau tovarăși…). Era prima întâlnire și, ca să ne verifice aptitudinile, ne-au pus sa facem șpagatul. Nu mi-a ieșit așa cum ar fi trebuit și m-am așezat, cu picioarele depărtate, într-o imitație stângace. Profesorul Radu m-a văzut, s-a apropiat și m-a lovit cu pumnul în spate. O lovitură atât de puternică, încât o simt și acum pe șira spinării.”
– Aici nu ne relaxăm!!, a scris Simona Gherghe pe blog-ul personal.

Un subiect conex ar fi: Simona Gherghe, traumatizată după nașterea fetiței sale. Ce a mărturisit vedeta: „Realitatea m-a lovit în plin”

De ce a ținut  abuzul ascuns părinților 

De frica ratării șansei de a deveni ca Nadia, Simona nu le-a spus nimic părinților, fapt ce ducea deseori la răbufnirea fetiței în sala de gimnastică din cauza fricii pe care o purta antrenorului. Pe lângă „domnul Radu”, era prezentă și o doamnă antrenoare care, conform Simonei, a bătut-o cu o scândură pe picioare ca acțiune disciplinară. Mergând acasă cu picioarele vinete, părinții Simonei i-au interzis acesteia să mai frecventeze cursurile de gimnastică. În acest mod și-a încheiat și activitatea artistică, spune vedeta, dar nu fără o reușita, și anume participarea ca rezervă  la lotul județean de gimnastică ritmică, aceasta fiind și cea mai mare performanță a vedetei.

 

”Tot ce-a urmat a fost un coșmar. Simpla prezență în sală a acelui om mă paraliza. Și nu îndrăzneam să le spun nimic alor mei, pentru că eu îmi dorisem să fac gimnastică. Într-o zi, de frică, am făcut spasmul plânsului. M-am prăbușit, horcăind sufocată, pe o saltea. Sala avea un balcon, de unde domnul Radu supraveghea antrenamentele. Ca să-mi treacă, mi-a aruncat de acolo, de sus, un cubuleț de ciocolată. Cam cum arunci unui câine care nu se mai oprește din schelălăit un colț de pâine. Am știut, atunci, că n-o să fiu niciodată Nadia.

Chinul copilăriei mele a durat vreo doi ani. Până într-o zi, când am venit acasă cu picioarele vinete. Profesoara de balet, doamna Balog, o unguroaică a cărei singură plăcere era să ne jignească îngrozitor, mă bătuse cu o scândură, pentru că nu executasem corect nu știu ce mișcare… Părinții nu m-au mai lăsat să merg la antrenamente. Așa mi-am încheiat cariera sportivă. Am o singură amintire palpabilă, de atunci. Un articol, în Flacăra Iașului, de prin ’84, în care eram menționată ca rezervă a lotului județean de gimnastică ritmică. A fost, de altfel, și cea mai mare performanță.”, a concluzionat Simona Gherghe.

 

Data: 05 iun 2023, 13:02
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: copilărie  gimnastica  nadia comaneci  simona gherghe  trauma 


DC Media Group Audience

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...