Simona Muscă, la pupitrul știrilor Romania TV: ”Lucrurile cele mai bune vin la momentul potrivit”
Data actualizării:
Data publicării:
După 150 emisiuni și peste 200 invitați în cadrul emisiunilor  ”În Culise” și ,,Apel Medical,, de la Canal 33, Simona Muscă anunță chiar în direct, în ultima sa emisiune, plecarea de la acest post TV. Vedeta își va continua cariera la canalul România TV unde va fi noua prezentatoare a știrilor.    

Simona Musca mărturisește că în urmă cu o lună a primit un telefon-surpriză care i-a schimbat traseul profesional. ”Mai ești interesată de o colaborare cu noi?” a fost întrebarea celor de la România TV, hotărâți să o aducă în echipa lor de la știri.

 

”Lucrurile cele mai bune vin la momentul potrivit și doar atunci când ești pregătit pentru ele. Așa am simțit și eu această decizie, deși Canal 33 a devenit pentru mine o familie între timp și am învățat multe lucruri de la echipa de acolo. La RTV mă așteaptă provocări, o întreagă lume nouă a știrilor, dar în mod sigur și multe șanse de evoluție în acest domeniu pentru mine. Până la urmă, acolo mă simt cel mai bine, pe micile ecrane unde lumea se conturează frumos în fața mea și unde mă simt atât de aproape de telespectatori.” , declară frumoasa prezentatoare.

 

Această veste vine în cel mai bun an din viața vedetei, după cum recunoaște chiar ea:

 

”Deși a fost un an atipic, în care am ieșit mult din zona de confort, a fost și este cel mai frumos an din viața mea! Am primit această invitație frumoasă de a mă alătura echipei România TV, un post pe care îl urmăresc și știu cât de iubit este în România. Mă tot gândesc la femeile care mi-au fost încă din copilărie modele de prezentatoare de știri cum sunt Andreea Esca și Andreea Berecleanu și mi-aș dori să pot deveni și eu un model pentru generațiile care urmează.”

 

Drumul în televiziune a început pentru prezentatoare cu un Masterat în ”Moderare de programe TV și Radio” și Licență în ”Regie de teatru și film.” În 2017 a lansat cartea de succes ”Conjugat la feminin.”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: romania tv  simona musca  știri 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel