Șocul trăit de Angela Similea. Artista a rămas fără cuvinte când a auzit: „Am albit comple. A o cumplită luptă să mă despart de el”
Data publicării:
Angela Similea a povestit în urmă cu ceva timp cât de greu i-a fost să se despartă de fiul său, care a decis să se mute în America.

Angela Similea a fost nevoită să facă față mai multor cumpene, până să-și găsească liniștea, și chiar dacă pe plan profesional a fost recunoscută dintotdeauna drept una dintre cele mai bune voci ale României, pe plan personal, artista și-a găsit cu greu echilibrul. Cu toate acestea, vedeta a avut mereu puterea să meargă mai departe pentru unicul său fiu, Sorin, pe care cântăreața l-a făcut cu cel de-al doilea soț. Totuși, decizia bărbatului de a se muta peste Ocean a cutremurat-o total pe marea artistă, care spune că a trăit un real șoc când a auzit că acesta vrea să plece în America. Cu toate acestea, Angela Similea nu a avut de ales și a fost nevoită să accepte decizia luată de fiul său.

„El s-a adaptat acolo foarte bine, i-a plăcut, dar eu… am albit pe drumul înapoi spre țară. Am albit complet… A fost, pentru mine, o cumplită luptă să mă despart de el. A fost ca un șoc și am albit extraordinar de mult!”, povestea Angela Similea, potrivit cancan.

Citește și: Cum a ajuns Aurelian Temișan să poarte mănușile Angelei Similea drept șosete: „I-am spus Angelei și a râs atât de mult”/ VIDEO

Angela Similea este extrem de mândră de fiul său

Chiar dacă în trecut nu a fost de acord cu decizia pe care a luat-o fiul său, acum artista este foarte mândră de acesta, care a ajuns să lucreze în una dintre cele mai prestigioase companii de peste Ocean. Băiatul câștigă o sumă fabuloasă pe lună, salariul pe care artista spune că ea nu l-a văzut niciodată, un motiv în plus pentru care să fie recunoscătoare pentru șansa pe care a avut-o propriul său copil de la viață.

„La absolvire, când s-a dus la interviu pentru angajare, a fost acceptat să lucreze la o firmă mamă, acolo unde sunt capii. Iar salariul nu era de 20.000 de dolari, cum ar avea un absolvent, ci 35.000, plus zece la sută la sfârșitul anului. Imens. Mi se pare imens.

Dar, dar ce poate fi mai încântător pentru o mamă, decât să aibă un copil care să câştige prin forţele proprii un salariu mai mare decât al ei. Eu n-am avut în viața mea salariu… Dar oricum are foarte mult”, mărturisea Angela Similea.

Citește și: Corina Chiriac rupe tăcerea despre rivalitatea cu Angelea Similea: "Publicul este un monstru sacru. Pe vremea când..."

De ce s-a despărțit Angela Similea de al treilea soț

Angela Similea nu a renunțat niciodată să creadă în dragoste și, chiar dacă primele două căsnicii nu au funcționat, artista i-a dat o nouă șansă lui Jan Hilgen, omul alături de care și-a petrecut și 17 ani din viață. Bărbatul era un cetățean olandez, iar căsnicia dintre cei doi a mers perfect mai multă vreme, își aducea aminte artista. Totuși, la un moment dat, situația s-a degradat extrem de tare, iar Angela Siminea a început să realizeze faptul că este privită cu mare interes de partenerul său de viață doar din prisma notorietății pe care ea o avea în această industrie.

„Mi s-a părut un om cinstit… Şi cu toate acestea – mă amuză şi azi – mariajul nostru a fost discutat în termeni contractuali. Eu eram pentru el o cifră de afaceri înaltă prin tot ceea ce reprezentam.

Soţul meu nu deschidea nici o uşă fără să spună „sunt soţul Angelei Similea”, pentru că altfel, fiind cetăţean străin, i-ar fi fost mult mai greu, în orice minister sau întreprindere de comerţ exterior”, și-a dus aminte Angela Similea, potrivit ciao.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: angela similea  casnicie  copil  familie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel