Sonia Trifan, de urgență pe mâna medicilor. Ce s-a întâmplat cu designerul: Nu faceți ca mine! Nu mai aud!
Data publicării:
Sonia Trifan a ajuns pe mâna medicilor. Designerul a povestit tot ce s-a întâmplat.

Sonia Trifan a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după ce nu a mai auzit cu o ureche. În urma investigațiilor făcute de medici, designerul a fost diagnosticată tardiv cu otită acută. Blondina a fost plecată la Instanbul, acolo unde a prins furtuna de zăpadă și s-a ales cu o raceală puternică la cap. Durerile au persistat, motiv pentru care Sonia Trifan și-a făcut mai multe teste COVID-19, care au ieșit negativ. Ulterior, a ajuns de urgență la spital, în stare gravă. Vedeta este acum pe tratament și speră să își revină cât mai repede.

„Acum aproximativ de 2 săptămâni am început să am dureri de cap îngrozitoare. Desigur, luam doar analgezice, care uneori își făceau efectul doar dacă luam câte două. Dimineața, mă trezeam cu greu și cum mă ridicam din pat începeau amețelile și durerile de cap. Am crezut că vor trece însă.

„Am făcut 500 de teste Covid!”

Aveam niște dureri de cap îngrozitoare, mă dureau și ochii în cap. Am stat așa vreo șase zile. Între timp, cred ca mi-am făcut 500 de teste Covid pentru că mi-era teamă. Mă gândeam să nu fi luat de undeva.

Nu am avut însă Covid! Răcisem foarte tare la cap, în perioada Istanbulului. M-am trezit într-o dimineață cu junghiuri îngrozitoare la ambele urechi, de la un timpan la celălat timpan. Când Andrei a vrut să-mi spună <Bună, dimineața> în pat, eu cu o ureche nu mai auzeam deloc. M-am panicat foarte tare!

Am făcut toate investigațiile posibile pentru ureche și analize la cap. Am făcut și un RMN. Am o otită acută. Am ambele timpane inflamate și o infecție puternică la urechi. De cinci zile stau în casă, am ieșit doar la doctor și cam atât. Dacă mergeam la timp, nu treceam prin atâta chin și durere. Să nu faceți ca mine!”, a povestit designerul, în exclusivitate, pentru Click!

Citește și: Gina Pistol, mesaj emoționant despre război: Lumea în care ei cresc nu mai este ceea ce era

Madonna, mesaj tulburător: „Nu are dreptul să încerce să șteargă existența Ucrainei”

"Eu am făcut primul pas". Flavia Mihășăn, detalii despre relația cu Marius Moldovan

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: otita  sănătate  sonia trifan  spital 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel