Sorin Bontea, Iulia Vântur și Florin Călinescu, printre jurații-surpriză iUmor sezonul 13
Data publicării:
A început numărătoarea inversă pentru startul sezonului 13 iUmor la Antena 1. Doar patru zile  au mai rămas până la marea premieră, iar chef Sorin Bontea, Costel Bojog, Radu Pietreanu, Florin Călinescu și Iulia Vântur se numără printre invitații-surpriză care se vor așeza la masa juriului și vor decide ce concurenți merită like-ul lor. Delia, Mihai Bendeac și Cheloo sunt nerăbdători să își cunoască noii colegi și să se lase surprinşi de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. 

Chef Sorin Bontea a dezvăluit că s-a consultat cu bunul său prieten Florin Dumitrescu înainte să vină la filmările iUmor. Acesta din urmă a experimentat deja rolul de jurat în cadrul emisiunii de la Antena 1, iar colegul lui și-a dorit să știe câteva dintre secretele de culise ale show-ului înainte să ajungă la filmări. „Îmi place stand-up-ul, chiar e mișto! Sunt un tip care ţine la glume, ştiu în general care sunt şi <> pe care prietenii mei le pot atinge atunci când vine vorba de poante!”, a mărturisit acesta, făcând referire la roast-ul special de care va avea parte şi în acest sezon al patrulea jurat.

Aceeași dorință o are și Radu Pietreanu în legătură cu orice participant de la iUmor. Actorul a mai spus că a pregătit o surpriză în cadrul ediției în care va apărea, dar şi că cel mai aşteptat moment al serii va fi cel al roastului său: „Abia aștept să văd roastul! Și, dacă nu-l duce ca lumea până la sfârșit, îmi fac eu singur roast! Îl ajut să mă facă de 2 lei!“, a declarat amuzat Radu Pietreanu.

Iulia Vântur abia aşteaptă să se lase surprinsă de momentele de pe scena iUmor: „Mă bucur să fiu aici, am auzit foarte multe lucruri bune despre emisiune! Am venit cu mult entuziasm să-i văd și eu pe concurenți. Pentru că din ce am văzut eu până acum, unii dintre ei mi s-au părut senzaționali!“, a declarat artista.

Florin Călinescu se alătură şi el noului sezon iUmor, din postura de jurat-surpriză al emisiunii.  Actorul a dezvăluit că se așteaptă ca oricine să vină și să-l ia la roast și că nu va răspunde în cazul în care glumele despre el vor fi unele „nesărate”: „Până la urmă, publicul e cel care dă, de fapt, nota!”. Despre momentele de pe scena iUmor, Florin Călinescu a mai dezvăluit: „Înainte de râs este captarea atenției. Când captează atenția poate să fie un număr filozofic sau poate să fie un magician sau un concurent care înghite diverse lucruri!”.

Juratul Stand Up Revolution, Costel Bojog, s-a alăturat şi el noului sezon iUmor şi pentru o seară li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent „Pot să fiu un jurat rău, sigur că da! Dar astăzi nu mă văd un jurat dur, astăzi, mă văd un jurat foarte simpatic. (…). Vreau să fiu generos. Concurentul special de la «iUmor» trebuie să fie unul singur sau o trupă de concurenți care «să umple» scena. Asta mi se pare foarte important – când intri pe scenă, «să o umpli», să am o bucurie să mă uit la tine“, a declarat Costel.  

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu noul sezon de vineri, 9 septembrie, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alergii de sezon  iUmor  jurati  sezon 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel