Soția lui Flick, în costum de baie, la două luni de când a născut. Cum arată silueta Denisei Filcea
Data publicării:
Denisa Filcea s-a fotografiat în costum de baie, scăpând de orice inhibiție.

Denisa Filcea a devenit mamă în urmă cu două luni de zile. Vedeta a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, Eva Maria, iar de atunci cei doi părinți radiază de fericire. Faptul că vedeta a arătat impecabil pe tot parcursul sarcinii a fost remarcat de toată comunitatea sa, însă internauții au rămas surprinși să vadă cum s-a recuperat soția lui Flick imediat după ce a născut. Rolul de mămică pare că îi priește din plin Denisei, care nu este deloc afectată de kilogramele în plus. Pentru a le demonstra tuturor faptul că se poate și că sarcina și recuperarea de după nu trebuie văzute ca fiind o povară, vedeta s-a fotografiat în costum de baie. Soția fostului prezentator de radio a dovedit în acest fel că este foarte mândră de felul în care arată și că a ajuns la greutatea pe care și-a dorit-o. Fotografia acesteia a strâns sute de like-uri în doar câteva ore.

Denisa Filcea, nervoasă pe cei care o acuză că și-a făcut operații estetice. Ce le transmite soția lui Flick acestora

 

 

Cum și-a revenit în formă Denisa Filcea după naștere

Denisa Filcea s-a menținut într-o stare fizică excelentă până în ultima zi în care a născut, iar acum aceasta continuă să uimească prin aparițiile ei spectaculoase. În acest sens, soția Domnului Rimă le-a dezvăluit urmăritorilor ei recent trucul la care a apelat pentru a-și recăpăta silueta după naștere. Aceasta a apelat atât la alimentație, cât și la efortul fizic, în proporțiile în care a avut posibilitatea.

„Am purtat corset și am făcut exerciții din prima zi după ce am născut. Plus că am mâncat cantități mici.”, a mai dezvăluit soția lui Flick.

Denisa Filcea, soția lui Flick, dezvăluiri neașteptate: Am fost o influență proastă în online

 

„Nici nu mă gândesc la oboseală, când o iau în brațe”

Chiar dacă pentru mulți oameni rolul de părinte este destul de dificil, mai ales la început, când sunt extrem de multe nopți nedormite și când stilul de viață se schimbă complet, cei doi s-au arătat întotdeauna a fi extrem de optimiști, dispuși să sacrifice orice de dragul fiicei lor. Mai mult, aceștia nu au dorit să apeleze nici la ajutorul unei bone, dorindu-și să se ocupe 100% de creșterea micuței. În acest sens, extrem de mulți urmăritori au fost curioși în urmă cu cea timp să știe cum face față soția lui Flick oboselii și cum se descurcă cu noul rol de mamă. 

„Nici nu mă gândesc la oboseală, când o iau în brațe și se uită în ochii mei râzând, uit orice. M-am adaptat rapid noului stil de somn și oricum nici înainte nu dormeam foarte mult. Pentru o viață fericită, lucrurile pe care nu le putem schimba trebuie să le acceptăm și să ne adaptăm. Dar Eva doarme foarte bine noaptea, primul somn cam 5 ore, urmat de încă unul de 3 ore și jumătate - 4. Iar dacă sunt nopți în care nu mă odihnesc bine, mai dorm și ziua când doarme ea.”, a explicat Denisa Filcea pe contul ei de Instagram.

Citește și: Raluca Bădulescu: ”Eu nu am operații estetice majore”. La ce intervenții de înfrumusețare apelează regulat vedeta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: costum de baie  denisa filcea  familie  silueta 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel