Soția lui Victor Socaciu, îngenuncheată de durere. Brândușa Simion i-a fost alături până în ultima clipă: ”Cerul te-a vrut mai mult ca mine”
Data publicării:
Brândușa Simion este devastată de durere după moartea soțului ei, Victor Socaciu. Femeia l-a ținut de mână când s-a stins din viață.

Victor Socaciu s-a stins din viață, ieri în urma unei lungi suferințe. Artistul se confrunta cu mai multe probleme de sănătate. A fost internat de două ori, prima dată din cauza coronavirusului, când toți cei din jurul lui s-au temut pentru viața sa și a doua oară, din cauza unor probleme renale. În 2009, Victor Socaciu a aflat că avea diabet, din cauza unor complicații a făcut dializă până când a putut face un transplant de rinichi. Artistul s-a înscris, atunci, pe lista de așteptare, iar ulterior a fost operat la un spital din Cluj, de îndată ce s-au găsit rinichi compatibili cu organismul său. Din nefericire, problemele de sănătate au continuat, iar artistul și-a petrecut ultima lună din viață, în spital. 

Regretatul artist a avut parte de o viață tumultoasă. După ce a trecut prin mai multe divorțuri, Victor Socaciu și-a găsit liniștea în brațele Brândușei Simion. La început, aceasta i-a fost impresară, iar ulterior au devenit un cuplu. Brândușa i-a fost alături necondiționat și nu s-a dezlipit nicio secuundă de artist. Mai mult de atât, femeia l-a ținut de mână în momentul în care și-a dat ultima suflare.

Acum, Brândușa Simion este devastată de durere și refuză să creadă că a rămas fără omul pe care l-a iubit enorm de mult. 

"N-ai vrut să pleci, dar cerul te-a vrut mai mult ca mine
Să-ţi cauţi loc, iubire, de-a pururi printre stele
Iar dacă iarna asta vreo ştire îţi mai vine
Sunt eu care te caut, Iubirea vieţii mele.
Brânduşa", a scris soția artistului pe rețelele de scializare.

 

 

Care a fost ultima dorință a regretatului artist

 

 

Regretatul artist și-ar fi presimțit moartea și a avut o ultimă dorință. Potrivit WOWbiz.ro, o persoană apropiată familiei a declarat că Victor Socaciu și-ar fi dorit să își vadă toți trei copii laolată înainte de a se stinge din viață. 


”Cred că Victor a presimțit ceea ce urma să se întâmple. Chiar dacă toată viața a fost un luptător iar visul lui era să fie din nou, încă o dată pe scenă, Victor a murit cu dorința de a-și vedea încă o dată copiii, toți, strânși laolaltă.


Probabil ar fi vrut să le spună tot ce n-a putut în toți acești ani. Din păcate, starea lui s-a agravat, a intrat în comă și nu a mai putut comunica în nici un fel”, a declarat o persoană apropiată familie pentru WOWbiz.ro.

 

Citește și: Marina Almășan, gest impresionant după moartea lui Victor Socaciu. Nimeni nu se aștepta la asta: „A fost scrisă în primul an de căsnicie”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: brandusa simion  victor socaciu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel