„Iartă-mă. Deși e prea târziu”. Mihai Bendeac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță. Cei doi nu își mai vorbeau de câțiva ani
Stresul reprezintă una dintre cele mai comune cauze când vine vorba de infertilitate. Multe cupluri se confruntă cu această provocare, mulți neștiind cum să gestioneze situația. Dr. Lucia Luchian abordează subiectul, precizând exact care sunt cauzele infertilității cauzate de stres.
„Un exemplu legat de stres este cazul cuplurilor care au contact sexual doar pentru a obține o sarcină. Pacientele își monitorizează ovulația, testul de ovulație iese pozitiv și atunci consideră că trebuie să aibă contact sexual. Acesta devine un act stresant, programat, iar de cele mai multe ori sarcina nu se obține.
Ulterior, vin la medic, fac investigații și le propunem procedura de fertilizare in vitro. În perioada în care se pregătesc pentru dosar și analize, cuplul începe să aibă contact sexual normal, din plăcere, și în unele cazuri se obține sarcina naturală în timpul pregătirii dosarului de fertilizare. Așadar, bănuiesc că stresul sau contactul sexual programat doar în scopul obținerii sarcinii poate contribui la infertilitate.
Astfel, cuplurile intră într-un cerc vicios, în care contactul sexual programat devine foarte stresant, și atunci sarcina nu mai apare”, spune Dr. Lucia Luchian.
Specialista mai spune și care este cea mai bună frecvență a interacțiunilor sexuale pentru a mări șansele unei sarcini. Pentru că perioada fertilă durează numai 4 zile, partenerii pot începe interacțiunile chiar înainte cu 2 zile de această perioadă.
„Este important ca actul sexual să aibă loc în perioada fertilă. Poate fi zilnic sau la două zile, deoarece spermatozoizii trăiesc mai mult decât ovocitul, dar, ideal, în perioada fertilă contactul sexual să fie dacă nu zilnic, măcar o dată la două zile.
Perioada fertilă nu durează mult, în medie aproximativ patru zile. Putem avea contact sexual și înainte de ovulație, deoarece perioada fertilă, practic, este foarte scurtă”, mai spune Dr. Lucia Luchian.
O greșeală pe care multe cupluri o face este să lase partenera să vină singură la consultări. Apoi, o altă problemă constă în cuplurile care schimbă prea des instituțiile medicale.
„Prefer ca partenerii să vină împreună la consult, astfel putem analiza împreună rezultatele și le explic care sunt posibilitățile și cauzele, care pot fi atât feminine, cât și masculine. De multe ori, femeile vin singure și nu au toate investigațiile necesare.
Noi le oferim o listă cu ceea ce trebuie să facă și de ce, dar cel mai adesea este nevoie de un al doilea consult de fertilitate, în care analizăm cauza infertilității și stabilim tratamentul. Sunt cupluri care au mai urmat proceduri de fertilizare in vitro și caută o a doua opinie. Pacienții schimbă clinici, deși nu întotdeauna acesta este un lucru benefic”, precizează Dr. Lucia Luchian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...