Squid Game: Numărul de telefon al unei femei a apărut în serial. Ce a urmat
Data publicării:
Netflix a declarat că va şterge un număr de telefon care apare în serialul său de succes sud-coreean "Squid Game" (Jocul calamarului) după ce o femeie a declarat că a fost copleşită de apeluri pe telefonul său mobil.

Thriller distopic, "Squid Game" spune povestea unor persoane cu mari dificultăţi financiare care iau parte la o serie de jocuri cu câştiguri fabuloase după ce sună la un număr de telefon. Jocurile sunt asemănătoare celor din copilărie şi nu par dificile, însă pierderea lor este fatală pentru participanţi.

O femeie de afaceri din Seongju, sud-estul Coreei de Sud, a povestit că numărul care apare în serial îi aparţine şi că a fost pur şi simplu copleşită de solicitări de a juca.

Femeia a precizat pentru presa locală că a primit mii de sms-uri şi apeluri, până în punctul în care i-a devenit dificil să îşi mai desfăşoare activităţile zilnice.

"Este un număr pe care îl folosesc de mai bine de zece ani, aşa că sunt destul de surprinsă. Există peste 4.000 de numere pe care a trebuit să le şterg din telefonul meu", a declarat ea pentru Money Today.

"La început nu ştiam de ce, însă prietenul meu mi-a spus că numărul meu a apărut în 'Squid Game' şi atunci am realizat ce se întâmplă", a povestit ea.

Se pare că femeia a respins oferte de despăgubire de până la cinci milioane de woni (4.178 dolari).

Netflix nu a comentat cu privire la ofertele de despăgubire, însă i-a îndemnat pe fanii serialului să se abţină de la apelarea numărului.

"Împreună cu compania de producţie, lucrăm pentru a rezolva această problemă, inclusiv prin editarea scenelor în care apar numere de telefon acolo unde este necesar", a declarat Netflix miercuri.

"Squid Game" a apărut pe Netflix la 17 septembrie şi a ajuns primul loc în 90 de ţări în doar 10 zile, notează Agerpres.


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Evenimente
Tagurile articolului: Netflix  numar  squid game  telefon 

Teo Trandafir și-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”

Teo Trandafir ne-a vorbit despre cel mai nou proiect...


DC Media Group Audience

Theo Rose, captură video Youtube

Marea despărțire a venit! Theo Rose: Sunt principala vinovată! Vedem ce se mai poate face de acum încolo

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Theo Rose și Anghel Damian

Ceartă între Theo Rose și Anghel Damian! „Pe mine mă doare foarte tare când face asta!”

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”



pixel