Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări pe plan financiar și amoros
Au trecut aproape trei săptămâni de când Mioara Roman s-a stins din viață, în urma unui stop cardio-respirator, la azilul din Snagov, acolo unde se afla internată de câteva luni. Oana Roman recunoaște că nu are pace, după ce în spațiul public au apărut diferite comentarii la adresa ei și a mamei sale.
Pe pagina sa de Instagram, fiica lui Petre Roman a ținut să le răspundă celor care o vorbesc de rău, atât pe ea, cât și pe regretata Mioara Roman. Vedeta susține că aceste persoane vorbesc în necunoștință de cauză și fac diferite afirmații pentru că sunt preocupate de viețile altora. Totodată, Oana Roman le recomandă celor care îi vorbesc familia de rău să-și vadă de viața lor.
„Pe vremea asta minunată aflu și eu ce se mai vorbește în lipsa mea pe la televizor, prin emisiuni și prin ziare. Se vorbește despre mine, despre mama. Sunt oameni mici, fără caracter, fără onoare, fără Dumnezeu, care comentează despre ce și cum se va întâmpla. Îi roade grija despre cine, cum și ce se va întâmpla după ce a murit mama. Vă privește în vreun fel ce se va întâmpla? Este acesta subiect de discuție? Mi-ar fi rușine. Stați în banca voastră și vedeți-vă de viețile voastre, vă rog eu”, a spus Oana Roman, pe Instagram, la secțiunea InstaStory.
„Aud că se tot comentează încă prin emisiuni despre mine și despre mama…le roade pe unele grija…stau ca țațele și își dau cu părerea despre lucruri care nu au legătură cu viața lor. Doar așa în micimea lor fără caracter și fără Dumnezeu …își fac păcate aproape jubilând la gândul că poate mie și familiei mele o să ni se întâmple chestii nasoale”, a mai scris Oana Roman, în postarea făcută în secțiunea InstaStory.
Te-ar putea interesa și: Mircea Badea a răbufnit când a văzut ce a apărut despre el: Doamne ferește!
Nu este prima oară când Oana Roman a adus în discuție acest subiect. În urmă cu câteva zile, vedeta a încercat să lămurească situația și să răspundă speculațiilor apărute în spațiul public, după ce unele persoanele au vorbit la televizor despre situația mamei sale fără a cunoaște realitatea.
„Există această meteahnă în România a cuvântului numit azil, care are o conotație extrem de urâtă, din păcate. S-a speculat și s-a vorbit foarte mult despre acest lucru și știu că ar fi deranjat-o foarte tare pe mama și mă deranjează foarte mult și pe mine. Mama a fost într-un centru de îngrijiri unde costurile sunt de mii de euro pe lună, iar serviciile sunt la un nivel de înalt. (...) S-au trezit să comenteze oameni care nu știu nimic, oameni care din punctul meu de vedere și-au făcut niște păcate foarte mari comentând în acest fel. S-au trezit să vorbească la televizor despre un subiect pe care nu îl cunosc în zilele în care mama nici nu era înmormântată. Prezența mamei într-un astfel de centru i-a prelungit viața la propriu”, spunea Oana Roman în urmă cu câteva zile, pe pagina sa de Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...