Ștefan Bănică se bucură de o carieră de succes atât în televiziune, cât și pe plan muzical. Acest lucru nu este întâmplător, pentru că artistul a avut în familie un exemplu foarte bun de urmat, de la care a putut să se inspire și care l-a sfătuit la orice pas. Chiar dacă a apucat să participe doar o singură dată la concertul său, Ștefan Bănică spune că tatăl lui l-a susținut întodeauna și a fost foarte mândru de el.

"Atunci când am intrat la Institutul de Teatru a fost momentul în care tata şi-a dat seama că vreau să fac într-adevăr meseria asta. Nu m-a ajutat absolut deloc cu pregătirea pentru Institut şi, atunci când am fost admis, respectul lui a fost cu atât mai mare. Şi din momentul ăla a fost interesat de absolut tot ce făceam. Tata a apucat să mă vadă în premiere la teatru şi filme, în show-uri de televiziune.

Din păcate, a prins doar un singur concert de-al meu. Dar în timpul ăsta mi-a dat multe sfaturi, unele dintre ele s-au pliat perfect pe personalitatea mea. Ele veneau din experienţa lui, care era colosală, dar e important să vezi ce ţi se potriveşte, pentru că era experienţa lui, nu a mea. Aşa le spun şi eu copiilor mei: „Eu vă dau exemple din experienţa mea, iar voi luaţi de la mine ce credeţi că e bun pentru voi.", a declarat Ștefan Bănică, potrivit viva.

Ce însemna celebritatea pe vremuri

"Depinde ce fel de celebritate aveai. Nu existau alte mijloace de expunere decât cinematograful şi televizorul, iar ultimul, cu limite. În cazul meu, am devenit cunoscut peste noapte, atât eu, cât şi colegii mei din „Liceenii. Într-un fel, era bine, iar în altul, nu prea. Era bine că te cunoştea şi te plăcea o grămadă de lume. Pe de altă parte, era o popularitate periculoasă, venită peste noapte, care putea să ţi se urce la cap, doar după un film.", a mai spus el.

De ce privilegii s-a bucurat în acea perioadă Ștefan Bănică

Ștefan Bănică și-a făcut debutul în cinematografie odată cu filmul "Eroii nu au vârstă", după care a urmat și renumitul "Liceenii". Artistul spune că, pe vremuri, erau extrem de multe privilegii care veneau la pachet cu celebritatea, față de acum.

"Iar ca privilegii, acum mi se par mărunte, dar atunci pentru mine erau wow! La sfârşitul anilor 80, în restaurante ultima comandă se lua la ora 21, iar la braserii, ca să bei o bere, trebuia să comanzi şi de mâncare, culmea! Iar când mergeam cu colegii mei să bem câte o bere, după cursurile de la Institutul de Teatru, care se terminau pe la 8 jumătate seara, chelnerii ne recunoşteau şi mai stăteau după program pentru noi. Nu era tare? Dar privilegiul real a fost că publicul ne iubea şi venea peste tot să ne vadă.", a mai dezvăluit acesta.