Ștefan Stan, decizie RADICALĂ. Soţia şi fiicele sale vor pleca definitiv din ţară: Este o nouă schimbare majoră, deloc fericită
Data publicării:
Ștefan Stan a luat o decizie radicală, după ce a devenit tătic pentru a doua oară. 

Ștefan Stan și-a surprins fanii, după ce a devenit tătic pentru a doua oară. Artistul și soția sa au botezat-o pe mezina familiei, iar odată cu acest eveniment special, cei doi au luat și o decizie radicală. Mai exact, soția fostului câștigător al emisiunii ,,Vocea României” se va muta departe de România, alături de cei doi copii. 

„A fost foarte tare, emoții au fost ca la primul botez. Nu am vrut să respectăm (n.r. tradiția cu aceeași biserică, la fel ca la primul botez), doar că a fost o chestie impusă.

La primul botez ne aflam în pandemie și nu aveam cum să facem mai mult decât ce am făcut, în biserică, alături de câțiva apropiați. Acum, urmează Postul Paștelui și am fost cumva obligați să facem mai devreme botezul Mirei pentru că urmează câteva schimbări majore în familie”.

Ștefan Stan: Nu știe nimeni, este o nouă schimbare majoră, deloc fericită

Ștefan Stan este de părere că România nu este locul potrivit unde să crească copiii săi. De asemenea, acesta a precizat că el va rămâne în țară, dar va face naveta între România și locul unde unde se va stabili familia sa.

„După cum spuneam, urmează o perioadă destul de dificilă în viața noastră, așa că toată asta cu „tot timpul meu liber” o să intervină de săptămâna viitoare pentru că fetele vor pleca de lângă mine definitiv și o să fac eu naveta între locul unde se vor duce ele și acasă.

Nu știe nimeni, este o nouă schimbare majoră, deloc fericită. Totuși, pentru viitorul lor, consider că România nu este ceea ce trebuie. Suntem foarte uniți, putem lua decizii de genul acesta.

Indiferent de cât de grea ar fi distanța între noi doi (n.r. el și soția sa), consider că, la urma urmei, există avioane, mă urc într-un avion, merg la ele, stau 3-4 zile, mă întorc înapoi și îmi fac treburile”, a povestit el, pentru ego.ro. 

Citește și: Cum se menține în formă Iulia Albu. Criticul de modă se antrenează la circ: M-a ajutat foarte mult din punctul de vedere al tonusului

Drama neștiută a lui Nea Marin. Totul s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani: „Am crezut că s-a terminat lumea”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii  decizie  romania  simona stan  Ștefan Stan 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel