„Iartă-mă. Deși e prea târziu”. Mihai Bendeac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță. Cei doi nu își mai vorbeau de câțiva ani
Sărbatoare mare în familia Ștefaniei! Pe lângă Crăciun, "Libelula" lui Speak s-a bucurat și de împlinirea frumoasei vârste de 24 de ani. Frumoasa artistă a primit sute de urări de la apropiați, dar și de la fani. Cu această ocazie specială, iubitul ei a ținut să fie primul care i-a transmis cele mai bune gânduri, dar și dragostea pe care i-o poartă.
„Te iubesc de nu mai pot! La mulți ani, șoricel! Să fii fericită, sănătoasă, să nu te schimbi niciodată și să rămâi aceeași persoană pe care eu am cunoscut-o acum aproape 4 ani, și cu care vreau să împart totul, mulți ani de acum încolo! Amin!”, a scris Speak pe rețelele de socializare.
View this post on Instagram
Ștefania, în lacrimi de ziua ei
Pe lângă mesajul emoționant pe care l-a primit de la iubitul ei, Speak, frumoasa Ștefania a fost emoționată până la lacrimi de comunitatea ei de pe rețelele de socializare. Ștefania a fost copleșită de emoții și le-a mulțumit tuturor celor care nu au uitat de ziua ei și care îi sunt aproape.
„Aproape în fiecare an plâng datorită comunității mele superbe. Vă ador și vă mulțumesc din inimă, m-am uitat acum la clipul pe care l-am și postat din partea voastră, un cadou absolut superb. Am reușit să vîd fețele oamenilor din spatele fiecărui fan page. Nici nu știu ce să vă spun în afară de faptul că sunteți superbi și minunați. Sunteți toate superbe, vă mulțumesc din suflet pentru acest cadou. Urăsc să plâng de ziua mea, dar plâng de bucurie.” a spus Ștefania cu ochii în lacrimi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: craciun Speak Ștefania zi de nastere
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...