„Sunt ca o lumânare care arde la ambele capete”. Ana Ularu, dezvăluiri emoționante despre viața de actor
Data actualizării:
Data publicării:
Ana Ularu vorbește despre carieră, despre trăirile din afara platoului de filmare și despre dorințele cu care trăiește în fiecare zi.  

Cu sinceritate şi pasiune, invitata Marinei Constantinescu vorbeşte la „Nocturne” despre relaţia ei cu actoria, dar şi despre rolul artistului în societate. Noul sezon „Nocturne” se vede în fiecare zi de luni, de la ora 23.00. Din 2 mai, la TVR 1.

Ne-am obişnuit deja ca numele româncei Ana Ularu să fie pe genericele unor filme internaţionale alături de mari nume de la Hollywood: Keanu Reeves, Jennifer Lawrence, Bradley Cooper, Tom Hanks, Vincent D'Onofrio sau Jeremy Irons. Dar o mare iubire a actriţei de 36 ani rămâne teatrul, cel „care serveşte unui scop de însănătoşire a societăţii”, spune „Lolita” lui Ştefan Iordache şi a regizoarei Cătălina Buzoianu, cea care a „născut-o" pe Ana în teatru.

 
„Nu cred că vom putea rezista în viitor fără artă”, îşi începe tânăra actriţă pledoaria pentru rolul crucial al artistului în orice societate.

Despre cum îşi reevaluează relaţia cu actoria în mod constant, despre cum a găsit moduri de a se sustrage inutilităţii „de acasă” din timpul pandemiei, despre rolul unui artist, de orice fel ar fi el, în societate, Ana Ularu vorbeşte cu sinceritate la „Nocturne” de la TVR 1, în prima ediţie a noului sezon. Din 2 mai, Marina Constantinescu ne dă întâlnire în fiecare zi de luni, de la ora 23.00, la TVR 1.

„Sunt ca o lumânare care arde la ambele capete”, susţine actriţa care a ştiut de la vârsta de 9 ani că actoria este drumul ei. Ana Ularu a debutat pe micile ecrane în două coproducții româno-franceze „Meuetres par procuration" și „Passion mortelle”, filme în care a fost admirată de toți actorii din echipă. La numai 17 ani, Ana a jucat rolul Lolitei în filmul cu același nume, film românesc, în care a jucat alături de Ștefan Iordache, în regia Cătălinei Buzoianu şi care a apropiat-o de lumea teatrului. A devenit cunoscută pentru marele public datorită rolului Lenuţa, din „Italiencele“ (2004). De atunci a mai fost Dana Moraru în „Magnatul” (2004), Tatiana din „Lost and Found” (2005), Ioana în „Bucureşti-Berlin” (2005), Angela din „Hârtia va fi albastră” (2006), Matilda din „Periferic” (2010), rol pentru care a primit titlul de cea mai bună actriţă la mai multe festivaluri internaţionale (Varşovia, Salonic, Locarno), dar şi premiul GOPO. Au urmat: Alice din „Sunt o babă comunistă” (2013) sau Rachel în „Serena” (2014), Vayentha în „Inferno” (2016) şi Katya în „Siberia” (2018), dar şi apariţii de succes în seriale sau în televiziune.

 
Ana Ularu: „Muzele sunt acolo doar pentru cei care sapă” 


Cei care sunt alături de ea atât în cariera actoricească, dar şi în viaţă sunt părinţii ei. Mihaela și Nicolae Ularu, ambii scenografi, i-au insuflat pasiunea pentru teatru, film, actorie, au inițiat-o în tainele muncii de zi cu zi, transformând, atât scena, cât și culisele în locuri familiale și familiare. Pe lângă actorie, Ana Ularu mai e pasionată de desen şi jazz şi e vocalistă în formaţia electro-rock „Sunday People”.


La „Nocturne” de la TVR 1, Ana Ularu vorbeşte şi despre pandemia care „a tras cortina peste puterea artei”. Dar pentru că mereu e în căutare să joace, să se exprime, să se dăruie, a găsit noi expresii, noi arii în care să se facă auzită. „Muzele sunt acolo doar pentru cei care sapă”, afirmă actriţa referindu-se la momentele din pandemie în care se aşeza în faţa colii albe de hârtie, cu rigurozitate şi disciplină, pentru că altfel se simţea inutilă „de la ea de acasă”. Aşa a scris primele pagini de scenarii. Şi pentru că nu e de acord ca artistul să devină „un pion în afara societăţii”.

 

„Într-o societate care pare că nu-şi mai găseşte busola, în vremuri gri şi tulburi, de acum şi dintotdeauna, arta singură a ţinut loc de orizont, de speranţă, de lumină” - Marina Constantinescu reia dialogurile „Nocturne” la TVR 1 de luni, 2 mai, ora 23.00, când mari personalităţi ale teatrului, filmului şi muzicii clasice, literaturii vin în casele noastre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  ana ularu  Hollywood  interviu  nocturne 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă




pixel